Germania se confruntă cu cea mai mare scădere a nivelului de trai din istorie. Număr record de angajați care vor rămâne pe drumuri

Germania se confruntă cu cea mai mare scădere a nivelului de trai din istorie. Număr record de angajați care vor rămâne pe drumuri Sursa foto: Arhiva EVZ

Una dintre țările cu o economie puternică se confruntă cu cea mai mare scădere a nivelului de trai din istorie, deoarece salariile nu reușesc să țină pasul cu creșterea prețurilor.

Creșterea prețurilor și majorarea taxelor arată că nivelul de trai nu își va reveni la nivelul de dinainte de pandemie până în 2024-2025, a spus Biroul pentru Responsabilitate Bugetară. Inflația în Regatul Unit a ajuns la un record din ultimii 4o de ani, iar analiștii se așteaptă ca numărul de șomeri să crească cu peste jumătate de milion de persoane.

Funcționarii guvernamentali spun că veniturile gospodăriilor – după ce se ia în calcul creșterea prețurilor – vor scădea cu 7% în următorii câțiva ani. De asemenea, se așteaptă ca numărul de șomeri să crească cu peste 500.000 de persoane. Această estimare a fost făcută în contextul în care Marea Britanie se află deja în recesiune.

Veniturile gospodăriilor se așteaptă să scadă la nivelurile în care erau în 2013

Facturile la energie și alimente au crescut din cauza războiului din Ucraina și a pandemiei, iar acestea comprimă bugetele gospodăriilor. În plus, inflația a atins un nivel record al ultimilor 41 de ani, ceea ce, potrivit Biroului pentru Responsabilitate Bugetară (OBR), trage în jos economia.

Prețurile au crescut la 11,1% între octombrie 2021 și octombrie 2022, cea mai mare creștere anuală a inflației din octombrie 1981. De asemenea, o creștere mare și față de luna septembrie, când inflația era de 10,1%, a anunțat Biroul pentru Statistică Națională din Marea Britanie.

Se așteaptă ca veniturile gospodăriilor să scadă la nivelurile în care erau în 2013. Apoi, va dura șase ani pentru ca acestea să se redreseze, deși vor fi în continuare „cu peste 1% sub nivelurile anterioare pandemiei” până în 2028.

La această situație se va adăuga, potrivit OBR, creșterea ratelor dobânzilor, pe care Banca Angliei le-a ridicat deja la 3% pentru a încerca să lupte împotriva inflației.

Se așteaptă ca economia Regatului Unit să scadă cu 1,4% în 2023

De asemenea, se preconizează că prețurile locuințelor vor scădea cu aproximativ 9% în următorii doi ani, ca urmare a creșterii costurilor ipotecare. OBR se așteaptă ca economia britanică să se reducă cu 1,4% în 2023, înainte de o creștere treptată.

De asemenea, prognozatorul crede că rata șomajului va crește de la 3,6% astăzi - aproape de un minim record - la 4,9% în 2024.

OBR consideră că acest lucru va înclina economia într-o recesiune „care va dura puțin peste un an”, deoarece consumatorii cheltuiesc mai puțin, iar întreprinderile reduc investițiile, scrie BBC.