Oamenii lui PUTIN atacă SUA: "Cerem o anchetă internaţională cu privire la ASENELIZAREA americană din 1969"

Oamenii lui PUTIN atacă SUA: "Cerem o anchetă internaţională cu privire la ASENELIZAREA americană din 1969"

Rusia reacţionează după ce o investigaţie condusă de americani a pus la îndoială corectitudinea alegerii Rusiei de a găzdui ediţia din 2018 a Cupei Mondiale de fotbal. Astfel, ruşii au cerut o anchetă internaţională privind aselenizarea americană din 1969.

Nouă oficiali FIFA au fost vizaţi de o anchetă americană şi elveţiană cu privire la presupuse fapte de corupţie, declanşând scandalul care a condus la demisia preşedintelui organizaţiei Sepp Blatter.

Rusia şi Qatarul au negat amândouă că drepturile lor de a găzdui Cupa Mondială de fotbal ar avea legătură cu vreo faptă reprobabilă. Biroul Federal de Investigaţii (FBI a confirmat pentru The Telegraf, în urmă cu aproximativ două săptămâni, că lansează o anchetă cu privire la oferte de sponsorizare a acestor două turnee, informează Mediafax. Purtătorul de cuvânt al Comitetului de anchetă al Federaţiei ruse, Vladimir Markin, a răspuns anchetei FBI printr-un editorial publicat în ediţia de vineri a ziarului Izvestia.

Procurorii au încălcat o linie atunci când au decis să se declare arbitri supremi ai fotbalului internaţional, anchetând FIFA”, scrie Markin. 

Drept răspuns, Rusia cere o anchetă internaţională privind aselenizarea americană din 1969. Astfel, Markin pune sub semnul întrebării aselenizările americane, subliniind că este necesară atât anchetarea dispariţiei unor secvenţe filmate la contactul Apollo cu Luna în 1969, cât şi testarea "validităţii" celor 400 de kilograme de rocă lunară colectată de misiuni americane ulterioare. "Nu, noi nu susţinem că ei nu au zburat (până la Lună) şi că doar au înregistrat un film. Însă toate aceste artefacte ştiinţifice - sau poate culturale - fac parte din moştenirea umanităţii, iar dispariţia lor fără urmă este pierderea noastră comună. O investigaţie va arăta (ce s-a întâmplat)", scrie Markin.

NASA a admis în 2009 că a şters înregistrarea aselenizării din motive bugetare, dar că aceasta a fost refăcută, ulterior, cu ajutorul înregistrărilor de televiziune. De asemenea, Markin le sugerează procurorilor să ancheteze posibilele fapte de corupţie de la Cupa Mondială din 1994, ce a avut loc în SUA.