Oamenii din Sălaj se revoltă împotriva comunității de romi. Localnicii nu mai suportă bătăile și furturile. Cum au reacționat autoritățile

Sursa foto: EVZ

Este revoltă în comuna Surduc din județul Sălaj. Oamenii au ieşit să protesteze deoarece autoritățile locale nu au luat nici măcar o măsură pentru a opri valul de violențe, spargeri și amenințări venite din partea comunității de rromi.

Localnicii din spun comuna Surduc, Sălaj, susțin că sunt amenințați, înjurați, scuipați și bătuți și nimeni nu face nimic. În plus, rromii fură din magazine, din curțile oamenilor și de pe pământurile lor. Mai mult decât atât, ei și-au învățat câinii să sară pe localnici. O altă faptă de care sunt acuzați rromi este că își lasă caii în mijlocul drumului.

Doar în ultima perioadă, în comună au avut loc mai multe incidente grave, pe care mulți le ascund din cauza fricii. Astfel, un bărbat a fost tăiat cu coasa de rromi, în momentul în care aceștia au fost surprinși pe proprietatea omului. Soțul unei angajate în Primărie a ajuns în spital, după ce a fost bătut crunt de aceștia.

Chiar și un consilier local, Mircea Breban din satul Cristolţel, a fost bătut de rromi. O altă faptă care a îngrozit localitatea a avut loc în luna august când rromi au intrat pe geam într-un cămin cultural unde avea loc o nuntă. Grupul de rromi au furat tortul miresei, prăjiturile şi băuturile.

Oamenii din Surduc au început să protesteze

Sătenii sunt îngroziți, nu mai au nicio siguranță în satul lor, pe străzi, pe proprietățile lor şi chiar în casele lor. Din păcate, acuzațiile pe care le invocă nu au fost ascultate de autoritățile locale. Așadar, pentru că nu au găsit înțelegere, localnicii au decis să își exprime necazurile față de această perioadă de violențe într-o adunare populară. Din păcate, sătenii au vorbit singuri, deoarece primarul Alin Băbănaş şi niciun alt reprezentant al autorităților locale nu au participat la întrevederea cu oamenii.

În cele șapte localități din comuna Surduc trăiesc aproape 3.500 de persoane. Dintre aceștia, aproximativ 300 sunt rromi. Comunitatea rromă este împărțită în două. Majoritatea rromilor au fost bine integrați în comunitate. Au locuri de muncă, au școli și chiar au absolvit facultăți. Din păcate, aproape 150 reprezintă o mare problemă a comunității, iar în zonă situația a scăpat de sub control. La recensământul din acest an, la doar două case, recenzorii au numărat aproape 100 de persoane de etnie rromă, notează Antena 3 CNN.