În ultimele două zile, monotonia Penitenciarului Poarta Albă s-a făcut țăndări. Vinovat pentru dezordinea creată este Cristi Borcea, condamnat la șase ani și patru luni de pușcărie în „Dosarul Transferurilor”.
I-a căzut cu tronc o asistentă
Fostul acționar al echipei Dinamo a acuzat probleme medicale și a fost internat într-un salon al spitalului amenajat în penitenciar.
Însă, în ciuda problemelor din ultima vreme, libidoul lui Borcea a rămas ridicat și fostul rezident de la Miami a încins o orgie sexuală, după cum a anunțat romaniatv.net. Conducerea închisorii a găsit în salonul lui Borcea sticle de wisky și a descoperit că una dintre asistentele spitalului a fost mai apropiată decât o impunea situația, de fostul dinamovist.
În consecință, după cum precizează sursa citată, Cristi a fost mutat într-o celulă, iar ceilalți deținuți au fost nevoiți să suporte controale și restricții suplimentare. Astfel, popularitatea de care se bucura Borcea la Poarta Albă a scăzut dramatic.
Gigi Becali (foto) se dedică actelor caritabile, pe care le înfăptuiește cu ajutorul lui Ionuț Luțu, mâna sa dreaptă. Mai mult, finanțatorul Stelei a scris o carte, „Muntele Athos, patria ortodoxiei”, tipărită în 900 de volume. Astfel, lui i se scad 30 de zile din pedeapsa toatală de trei ani și șase luni, pe care o are de efectuat.
Însă, un bestseller se anunță a fi cartea lui Jean Pădureanu. Fostul boss de la Gloria Bistrița va transmite posterității povești despre blaturile și culisele fotbalului românesc.