sursa foto. EVZ În plus, locurile prin care aceste tuburi de lavă ies la suprafaţă constituie şi căi uşoare de acces în interior pentru astronauţi şi echipamente.
Autori de literatură SF, aşa cum este Kim Stanley Robinson, şi-au imaginat sisteme de presurizare a craterelor sau a tuburilor de lavă şi apoi umplerea lor cu aer pentru a genera un microclimat în care oamenii să poată respira liber. Însă Pozzobon este de părere că un astfel de scenariu este puţin probabil pentru că, spre exemplu în cazul Lunii, deschiderile acestor tuburi de lavă pot fi la fel de mari ca terenurile de fotbal.
„Din cauza dimensiunilor lor mari şi a riscului de a apărea fisuri provocate de fracturarea rocilor, aş spune că presurizarea lor mi se pare improbabilă. Mai degrabă vor putea fi ridicate aşezări în aceste tuneluri, pentru a-i adăposti pe astronauţi şi echipamentele acestora”, a declarat Pozzobon pentru Live Science.
Însă ridicarea unei baze într-un astfel de tub de lavă nu este lipsită de provocări. „Deşi un tub de lavă ar putea oferi un adăpost în faţa variaţiilor termice, a radiaţiilor şi microimpacturilor cu meteoriţi, el ar putea să nu fie uşor accesibil, rocile bazaltice din interior ar putea fi ascuţite ca nişte pumnale, iar terenul poate fi foarte denivelat. Astfel, provocarea de a amplasa habitate gonflabile în astfel de caverne nu este lipsită de riscuri şi va necesita studii foarte detaliate”, a mai adăugat el.
Ne puteți urmări și pe Google News
În prezent, provocarea imediată este de a aduna mai multe informaţii despre tuburile de lavă intacte, atât pe Lună cât şi pe Marte. În prezent, cercetătorii nu le pot identifica decât din imaginile din satelit, însă diferenţierea dintre o ieşire la suprafaţă a unui astfel de tub şi o simplă gaură în sol este greu de făcut de pe orbită. Cercetătorii caută imagini din anumite unghiuri care pot dezvălui astfel de tuburi, însă nimic nu se poate compara cu explorarea directă.
De asemenea, studiul arată că este importantă conceperea unor planuri detaliate pentru explorarea acestor tuburi. În prezent, niciunul dintre roverele autonome nu este suficient de „autonom” pentru a se aventura în subsolul selenar sau al Planetei Roşii. Aceste planuri pot fi alcătuite pe baza datelor culese de sateliţi echipaţi cu sisteme radar capabile să penetreze solul, iar procesul de descoperire a unor locuri ideale pentru amenajarea de habitate va fi unul de durată, conform cercetătorilor.
Recomandările noastre
