Oamenii de cultură își spun păsurile la Guvern

Sindicaliştii din cultură au anunţat că vor picheta, mâine, sediul Guvernului, susţinând că nu au găsit în ministrul Culturii, Theodor Paleologu, un partener de dialog, se arată într-un comunicat.

Aproximativ 50 de sindicalişti afiliaţi la Federaţia Artiştilor Interpreţi din România (FAIR), Uniunea Sindicatelor din Instituţiile de Spectacole (USIS) şi Federaţia Sindicatelor din Bibliotecile din România (FSBR), vor protesta în faţa Muzeului Antipa, mâine, între orele 13.30-15.00, anunță Mediafax.

Cu toții se declară nemulțumiți că nu pot găsi în ministrul Culturii ”un partener de dialog cu care să poată rezolva la masa negocierilor problemele instituțiilor de cultură”.

Potrivit comunicatului semnat de cele trei federaţii, sindicaliştii încearcă de la începutul lunii ianuarie 2009 să se întâlnească cu Theodor Paleologu, "tocmai pentru a evita ieşirea în stradă într-o perioadă tensionată din punct de vedere social".

Reprezentanţii Ministerului Culturii au declarat pentru Mediafax că ministrul Theodor Paleologu i-a chemat la discuţii pe sindicalişti, la Guvern, dimineaţă, înainte de începerea.