"O zi bună de plajă" pentru Oscar

Festival. Filmul "O zi bună de plajă", în regia lui Bogdan Mustaţă, a câştigat două premii la Festivalul Internaţional de Scurtmetraj de la Palm Springs (Statele Unite), care a avut loc între 21 şi 27 august.

Potrivit site-ului oficial al festivalului, graţie celor două distincţii, scurtmetrajul devine eligibil pentru ediţia de anul viitor a premiilor Oscar, din februarie 2009.

Pelicula premiată cu Ursul de Aur la ediţia de anul acesta a Berlinalei a obţinut Panavision Grand Jury Award şi Mini Movie Channel Award - pentru cel mai bun scurtmetraj de acţiune cu o durată de până la 15 minute.

Primul premiu constă în servicii de producţie în valoare de 60.000 de dolari din partea companiei Panavision şi două zile de lucru în studiourile Casablanca. Alţi 2000 de dolari vin o dată cu distincţia Mini Movie Channel. În filmul "O zi bună de plajă" (cu un scenariu semnat de Cătălin Mitulescu) trei puşti delincvenţi sechestrează un şofer şi o prostituată şi îi duc pe o plajă pustie, într-o camionetă furată.