Pomenită pe 30 decembrie, Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305).
Pomenită pe 30 decembrie, Sfânta Muceniţă Anisia era din Tesalonic şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305).
După moartea părinţilor ei, care erau foarte bogaţi, Sfânta ducea o viaţa singuratică şi bineplăcea lui Dumnezeu prin faptele sale bune.
Într-o zi, vrând să meargă la biserică pentru a se închina Domnului Iisus Hristos, a auzit gălăgie mare în popor. Intrând pe poarta ce se numea a Casantrionei, a văzut pe păgânii care serbau praznicul soarelui.
Atunci, unul dintre ostaşii păgâni a văzut-o şi a întrebat-o unde merge. Ea și-a făcut semnul crucii, a mărturisit că este creştină şi că merge la biserică să se roage.
Un decret imperial permitea oricui să ucidă un creștin, fără nici o judecată. Atunci, ostaşul, scoţând sabia, a lovit-o pe Sfânta Anisia în coastă, iar aceasta căzând şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Moaştele ei se găsesc până astăzi la Tesalonic, în Biserica „Sfântul Dimitrie”.