Aşa ne sfătuiesc specialiştii şi sunt bine venite astfel de veşti, mai ales acum, pe canicula aceasta. Recomandându-ne îngheţata la micul dejun e poate cea mai bună veste deoarece este cel mai adorat dulce de către toată lumea.
Yoshihiko Koga, profesor la Universitatea Kyorin din Tokyo, a realizat un studiu în urma căruia a ajuns la concluzia că înghețata consumată la micul dejun aduce performanţa mentală şi îmbunătăţeşte vigilenţa.
Profesorul, specialist în fiziologie, a efectuat o serie de studii clinice, iar rezultatele pe care le-a obţinut au fost mai mult decât interesante.
Yoshihiko Koga, a mers mai departe și a făcut experimentul înlocuind înghețata cu apă rece. S-a constatat că cei care au băut apă rece imediat după ce s-au trezit au avut o atenție sporită, însă nu la fel ca în cazul înghețatei.
Așadar, înghețata poate fi benefică dacă este consumată la micul dejun. Desigur, trebuie să ai grijă la cantitatea pe care o consumi. Asta pentru a nu te trezi cu anumite kilograme în plus.