Un tânăr de 24 de ani din Balş, județul Olt, a fost arestat preventiv. El este bănuit că și-a ucis sora în vârstă de 22 de ani. Care sunt primele indicii analizate de anchetatori.
Polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de un cadru medical de pe ambulanță. El le-a spus oamenilor legii că a preluat o pacientă din orașul Balș, pe care a transportat-o la spital, unde i-au fost efectuate manevre de resuscitare. Evenimentul s-a petrecut în noaptea de 15 spre 16 august.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului. Ei au stabilit că tânăra, în vârstă de 22 de ani, ar fi fost găsită de fratele acesteia, în vârstă de 24 de ani, în locuință, pe pat, inconștientă și cu sânge la gură. Tânăra nu a răspuns manevrelor de resuscitare. În cele din urmă, declarat decesul.
Fata de 22 de ani ar fi fost lovită și strânsă de gât, arată procurorii
Trupul acesteia a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei. Organele legii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cu toate acestea, în urma rezultatelor autopsiei, a fost schimbată încadrarea, în omor. Așadar, cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Conform procurorilor, fata ar fi fost lovită de mai multe ori cu corpuri contondente și ar fi fost strânsă de gât. Procurorii l-au reținut și ulterior arestat preventiv pe fratele tinerei, un tânăr de 24 de ani, potrivit Mediafax.
Este a doua crimă cel puțin surprinzătoare din România în luna august după ce un bărbat din Argeș și-a omorât întreaga familie. O familie întreagă a fost găsită fără suflare într-o locuință din județul Argeș, comuna Bascov. Criminalul ar fi fugit în pădure. Suspectul a fost găsit imediat de autorități.
Alarma a fost dată prin apel la 112 de un membru al familiei care ar fi făcut descoperirea în momentul când s-a întors acasă. Este vorba de cinci membrii ai familiei (soția, fiica în vârstă de cinci ani, cei doi socrii și un cumnat) care au fost găsiți morți într-o locuință din comuna Bascov, judeţul Argeş. Autorul crimei este în vârstă de 53 de ani. Potrivit primarului din comun Bascov, bărbatul era cunoscut cu afecțiuni psihice. Cei omorâți făceau parte din familia lui.