O suburbie pariziană, revoltată de ideea primarului de a-i ridica o statuie Carlei Bruni
- Paul Ciocoiu
- 12 februarie 2012, 18:56
Populaţia orăşelului Nogent-sur-Marne, situat în zona metropolitană a capitalei franceze, este revoltată după ce primăria a propus ridicarea unei statui Primei Doamne a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, scrie ziarul britanic The Guardian.
Proiectul este evaluat la 80.000 de euro, mai bine de jumătate urmând să fie finanţat din fonduri publice.
Ideea îi aparţine primarului Jacques Martin, membru al formaţiunii Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), partidul de guvernământ condus de preşedintele Nicolas Sarkozy.
Edilul se apără, susţinând că vrea prin acest proiect să aducă un omagiu comunităţii locale de italieni, în special femeilor care au muncit până recent în fabricile de textile din zonă specializate în producţia de lenjerie de pat. Carla Bruni este născută în Italia.
Un reprezentant al Partidului Socialist, principala formaţiune de opoziţie, a criticat, la rândul său, iniţiativa primarului. "Este trist pentru femeile care au muncit în acest sector. Carla Bruni a văzut mai multe pene de struţ la paradele de modă decât în fabrici", a declarat acesta
Marc Arias, un consilier local independent, susţine că primarul, deşi a prezentat proiectul în şedinţă de consiliu, nu a specificat şi faptul că statuia o va reprezenta pe Prima Doamnă. "Acest detaliu mărunt nu a fost menţionat în timpul şedinţei de vot", a precizat acesta.
Un purtător de cuvânt al Carlei Bruni a respins orice asociere a acestui proiect cu un eventual cult al personalităţii. "Carla Bruni nu este Ioana d’Arc sau generalul de Gaulle. Ea este un fost model care primeşte numeroase astfel de propuneri de natură artistică", a explicat acesta.
Prima Doamnă s-a întâlnit deja cu sculptoriţa Elisabeth Cabot căreia i-a dat acordul să îi folosească chipul pentru lucrarea care urmează să fie amplasată în suburbia pariziană.