Ploi rare, ceva ceaţă dimineaţa, un pic de brumă prin Oltenia, Muntenia, Transilvania şi Moldova, dar cer variabil, rar înnorări şi temperaturi maxime în creştere până aproape de 20 de grade Celsius.
La o privire de ansamblu, aşa arată din punct de vedere meteorologic săptămâna care începe astăzi.
Dacă în weekendul care a trecut vremea părea că se transformă în toamnă posomorâtă, şi au fost ceva ploi în toată ţara, de mâine temperaturile încep din nou să crească uşor, iar norii sunt alungaţi de o masă de aer cald, care va aduce o vreme numai bună de sfârşit de septembrie.
Chiar dacă minimele termice vor coborî sub zero grade Celsius noaptea, ziua temperaturile sunt în creştere uşoară. Astfel, astăzi, valorile maxime pe care le va indica termometrul sunt cuprinse între 10 şi 17 grade Celsius, în condiţiile în care noaptea vine cu minime de până la -5 grade C în estul şi sud-estul Transilvaniei.
Ziua care urmează însă anunţă tendinţa meteo a întregii săptămâni: încălzire uşoară. Maxime termice cuprinse între 12 şi chiar 20 de grade C şi minime care vor coborî sub 0 grade Celsius doar în estul Transilvaniei.
Miercuri sunt aşteptate ploi izolate în vestul şi sud-vestul ţării şi uşoare intensifică ri ale vântului în zona dealurilor de vest şi în regiunile montane înalte.