O româncă închiriază avioane în regim de ambulanță privată pentru toți copiii care au nevoie să ajungă urgent la tratament în străinătate, după ce și-a pierdut fiul în lipsa unei astfel de ambulanțe.
O ambulanță aeriană privată în regim de închiriere și care să îi fi salvat fiul, acesta este visul unei mame care și-a pierdut băiatul care suferea de o boală cardiacă și n-a putut fi operat la timp. Atunci când s-a declanșat criza sanitară, femeia și-a dat seama că pruncii tratați în clinicile din Vest nu aveau cum să ajungă acasă. A făcut rost de bani și a închiriat aeronave. Acum, Adelina Toncean visează să cumpere una, ca să-i ajute pe toți cei aflați în astfel de situații.
O fetiță de numai doi ani zâmbește printre nori în brațele mamei care își șterge lacrimile. Adriana Crăciun, mama Ioanei: „Sunt lacrimi de fericire, dar atunci n-au fost de fericire. Ni s-a spus că nu poate fi operată chiar când nu se mai putea face aproape nimic”.
Are nevoie de 2 milioane de euro
Adelina e o fetiță de 4 ani care suferă de cancer ocular. A fost operată acum doi ani în Italia și era nevoie să ajungă de urgență la control.
Tatăl: O să treacă buba de ochi, verficăm ochișorul, da? Adelina: O să pună iar picături în ochi? Tatăl: Da, o să pună picături în ochi, o să pună mască, da?”.
Piloții au aterizat la Bologna, iar de acolo au plecat la Milano să ia o fetiță de 5 luni care suferise o operație pe inimă. Mădălina Matei, mama Nicoletei, povestește: „Am aflat că are o malformație la inimioară și trebuia operată în București și acolo nu s-a putut și m-au trimis în Italia. În Italia au operat-o și operația a ieșit foarte bine și acum ne întoarcem acasă”.
Fiecare zbor e plătit de Asociația Blondie cu sume adunate din donații. „Săptămâna trecută am făcut trei zboruri, a fost ireal de greu, este scump, costă între 12 -20.000 euro. De asta ne dorim atât de mult să luăm un avion, pentru că îmi este atât de frică să nu ajung la punctul la care să spun NU”, relatează Adelina.
Ea a mai adoptat tot din spital un alt copil abandonat și cu grave probleme cardiace, la scurt timp după ce l-a pierdut pe primul. Ca să ajute părinții să nu trăiască drama ei, visează să cumpere o ambulanță aeriană, iar pentru asta are nevoie de 2 milioane și jumătate de euro.
1.200 de copii mor anual înainte de a împlini un an
Anual, în România 1.200 de copii mor înainte să împlinească un an și în multe cazuri se întâmplă asta pentru că sistemul nostru sanitar e la pământ. Niciun copil n-ar trebui să moară pentru că țara lui n-are medici, n-are aparatură, n-are săli de operație.
Într-un singur an, 648 de persoane au avut nevoie de transport aerian privat ca să fie ajutați în spitale de afară. Sunt însă mii care nu-și permit să plătească, așa că pentru ei puteți dona în conturile Asociației Blondie. În ultimii ani s-a văzut că acolo unde eșuează statul, ajută oamenii de rând care ne demonstrează încă o dată că atunci când facem bine, ne facem bine, potrivit https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/inchiriaza-avioane-pentru-a-duce-copiii-grav-bolnavi-la-tratamente-in-strainatate.html .