O tânără româncă, în vârstă de 25 de ani, este câștigătoarea unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de frumusețe din Italia.
Estera Balintfi, o româncă originară din Oradea, stabilită în Italia de câțiva ani a reușit să ajungă în vârful ierarhiei în lumea modei mondiale. Ea a câștigat faza națională a unuia dintre cele mai prestigioase competiții de frumusețe din lume și urmează să reprezinte această țară la faza mondială a aceluiași concurs numit „World Top Model”.
Care a fost drumul româncei în lumea modei
Românca noastră a început să apară pe podium încă de la vârsta de 10 ani. Datorită frumuseței ei a participat de-a lungul anilor în mai multe țări din lume, printre care China, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, Franța și Italia.
„Ca model, am fost descoperită de Agenția Graziela Models din Oradea. Îi voi fi veșnic recunoscătoare Grațielei Gherman, că mi-a oferit această ocazie, fiind cea care mi-a deschis porțile pentru a mă putea lansa în lumea modei”, a declarat orădeanca.
Estera Balintfi a plecat în Italia imediat după ce a absolvit Colegiul Tehnic Transilvania, stabilindu-se în orașul italian Pompei.
Unul dintre motivele pentru care Estera s-a mutat în Italia, în 2015, a fost ca să fie mai aproape de iubitul ei italian, Davide Matrone, pe care l-a cunoscut când avea 18 ani.
„De atunci, familia lui a devenit și a mea, iar mama lui este fanul meu numărul unu”, a declarat Estera.
Pentru a urma o carieră de success în lumea modei, estera a fost susținută financiar și moral de David, dar și de tatăl ei, Ede Balintfi. Pe de altă parte, mama tinerei românce nu a putut fi prezentă să o susțină, deoarece aceasta a decedat când Estera era încă o copilă. A primit, în schimb, susținerea necesară din partea prietenei sale cea mai bună, pe care tânărul model o consideră principalul sprijin din viața ei.
„Prietena mea cea mai bună, Adriana Bejan, pe care o iubesc cu toată ființa mea, a fost stânca și muntele meu, sprijinul numărul unu, încă de când a decedat mama, la vârsta de 10 ani. Fără Adriana, nu cred că aș fi putut să trec peste acea traumă. Ne leagă o prietenie de 22 de ani”, a mărturisit Estera Balintfi.
Estera crede că toate visele se pot fi împlin
Pe data de 19 septembrie 2020, în cadrul etapei naționale a concursului de frumusețe World Top Model care s-a desfășurat în stațiunea balneară Caraibi del Salento din Torre dell’Orso (provincia Lecce), tânăra româncă de 25 de ani a fost declarată câștigătoarea competiției.
După acest mare success, Estera va reprezenta Italia la etapa mondială a aceluiași concurs de frumusețe, care va avea loc în data de 12 decembrie, la Roma.
„Sunt extrem de fericită, și nici acum nu îmi vine să cred că eu am fost aleasă, mai ales că toate fetele au fost foarte frumoase și demne să câștige acest concurs”, a mai declarat românca.
„Toți suntem capabili să ne împlinim visele, trebuie doar să avem voința și motivația necesare pentru a acționa și a le pune în practică…”, a mai spus românca, potrivit rotalianul.com