O profesoară de la Universitatea Tehnică din Iași, beată ruptă la volan

O profesoară de la Universitatea Tehnică din Iași, beată ruptă la volan

Un cadru didactic de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a fost oprit de polițiști în trafic conducând mașina, deși se afla în pragul comei alcoolice. Este vorba de o femeie, conferențiar doctor inginer, în vârstă de 57 de ani.

Era atât de beată încât polițiștii nu au reușit să o testeze cu aparatul alcooltest. Mai exact, femeia a fost incapabilă să răspundă cerințelor polițiștilor de a sufla în aparat corespunzător. Totuși, profesoara a fost de acord să i se preleve probe biologice de sânge. În urma analizelor a rezultat faptul că femeia avea o alcoolemie record.

„Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Iași au oprit, pentru control, pe raza municipiului Iași, un autoturism condus de o femeie, de 57 de ani, din municipiul Iași. Aceasta emana halenă alcoolică, însă nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest. Femeia a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 29 ianuarie, femeia a fost reținută de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Arestul I.P.J. Iași. Aceasta urmează să fie prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanții IPJ Iași, scrie bzi.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit dascălilor de la ”Gheorghe Asachi”, în universitate, femeia este cunoscută ca fiind un cadru didactic devotat.