De ceva vreme nu îmi dă pace o problemă de matematică simplă. De fiecare dată când îmi arunc privirea pe harta evoluțiilor din Ucraina, nu pot să înțeleg cum un Stat-Major profesionist a putut concepe o asemenea operațiune.

Avem în față un atac desfășurat simultan pe 4 axe – ba chiar, era prevăzută și o a cincea axă de atac, debarcarea în zona Odessa. Primul val al invaziei, cel din 24 februarie, a fost alcătuit din circa 50.000 de militari. Ucraina e apărată de circa 200.000 de militari. Cum au putut concepe generalii ruși o asemenea operațiune, din moment ce propria lor doctrină militară spune că, în punctul de ruptură, atacatorii trebuie să aibă o superioritate de cel puțin 3 la 1? Dată fiind amploarea frontului, la acel moment situația era exact inversă: apărătorii aveau o superioritate de 4:1, ceea ce s-a văzut din primele ore.

Presa spune că, înainte de a declanșa războiul, Putin și ministrul său, Shoigu, au oficiat un ritual șamanist, la o vânătoare prin Siberia. Bine-bine, dar totuși nu pot bănui întregul Stat-Major rus ca fiind sub influența ayahuasca. Și atunci? Singura explicație: un atac prin surprindere ratat. Planul, cu atacuri din 5 direcții, era gândit să stârnească o confuzie cât mai mare în rândurile armatei ucrainene, cu speranța că astfel s-ar naște un val de panică, iar apărătorii o vor lua la fugă. N-a fost să fie, fiindcă n-a fost surpriză.

Și atunci m-am pus pe răsfoit presa din săptămânile dinaintea invaziei. Primele zvonuri că se pregătește un război ruso-ucrainean au apărut cam de Crăciun. De Anul Nou, era deja o știre mainstream. Cică sateliții americani arătau că, sub pretextul manevrelor, Armata Rusă intenționează să invadeze Ucraina. Chestia asta o pot crede civilii. În realitate, nici cel mai perfecționat satelit de spionaj nu-ți poate spune, cu două luni înainte, care vor fi intențiile adversarului. Fiindcă aparatele foto nu citesc gândurile.

Încă din epoca sovietică, manevrele armatei moscovite se fac după un anume tipic. Trupele acoperă frontiera, apoi are loc o luptă de apărare cu inamicul care încearcă forțarea graniței de stat. Într-o a treia etapă, ostașii Rusiei trec la contra-atac. Dispunerea trupelor pentru această a treia etapă, de contra-atac, este leit pregătirea de invazie. Fiindcă asta este în fond contra-atacul: transferarea ostilităților dincolo de graniță. Evident asta o știau și analiștii militari din presă, de aceea acuzațiile oficialilor NATO, cum că Rusia pregătește o agresiune asupra Ucrainei, nici nu au fost crezute. Cum diferențiezi o manevră de contra-atac de pregătirile pentru invazie? Că doar sateliții nu citesc gândurile?

Dar NATO a avut dreptate! Păi atunci înseamnă că s-a întâmplat altceva: anglo-americanii n-au citit gândurile lui Putin, ci planurile Marelui Stat-Major al armatei ruse. Și încă, cu luni înainte – deci deîndată ce Putin le-a aprobat. O scurgere de informații. Cineva a tras cu ochiul. Începem să înțelegem de ce, în aceste zile, peste o mie de angajați ai Kremlinului au fost transferați prin alte funcții și înlocuiți cu oameni noi. Pe pariu că și la Ministerul Apărării are loc o primenire similară?

Dacă aruncăm o privire asupra istoriei recente, vom vedea că așa ceva s-a mai întâmplat.

1962. Secretarul general al Biroului Politic, Hrușciov, și adjunctul său, Kozlov, îl cheamă pe ministrul Apărării: „Am hotărât că, în acest an, manevrele de toamnă se vor termina tocmai în Cuba. Transferi acolo în secret vreo sută de rachete. Apoi noi vom anunța că avem un avanpost nuclear în Caraibe și le vom cere americanilor să retragă trupele NATO din Germania, dacă vor ca noi să ne retragem rachetele din Cuba!” Ministru s-a pus pe treabă dar, ca un făcut, cum au ieșit din port, vapoarele cu rachete în cală au început să fie escortate de avioanele SUA. Zi și noapte. Filaj la intimidare.

Ogivele nucleare au ajuns în Cuba, dar n-au apucat să devină funcționale, că americanii au dat fotografiile în presa internațională și a ieșit scandal mare. Carantină – navele cu rachete purtătoare au fost blocate în larg. Efectul de surprindere era ratat. Hrușciov și Kozlov l-au chemat pe șeful KGB și l-au întrebat: „De unde au știut americanii ce aveam să facem?” Kaghebistul a răspuns: „Păi avem trei trădători în Ministerul Apărării, i-am raportat acum un an despre asta tovarășului Kozlov”.

Pentru Hrușciov a fost o problemă de matematică simplă: el avea 70 de ani, Kozlov – 54. Și își pierduse răbdarea. Pe loc, Kozlov a fost internat: probleme cardiace grave! N-a mai fost văzut vreodată în public. Iar în Ministerul Apărării au început demiterile și arestările. Peste câteva zile, Hrușciov a ținut un discurs meșteșugit, la aniversarea revoluției: „Am salvat socialismul cubanez. I-am obligat pe americani să-și retragă rachetele vechi din Turcia. Vom continua , vom elibera America Latină, Africa și Vietnamul. Mai ales Vietnamul!”

Armata nu a crezut aceste lăudăroșenii și nu i-a iertat aventura militară care o făcuse de rușine. Peste doi ani, Hrușciov a plecat într-o mică vacanță în Crimeea. Când s-a întors, a aflat că fusese pensionat. Iar peste câteva zile, omul său de încredere, mareșalul Biriuzov, pe care-l pusese în fruntea Armatei, a avut un regretabil accident de avion.

Urmașul lui Hrușciov, Brejnev, a fost mai vigilent: nu a atacat decât când a beneficiat de efectul de surprindere, ca la Praga (1968), sau în Afganistan (1979). Atunci când Occidentul i-a dat semn că a aflat ce are de gând, a renunțat (România – toamna 1968). Și au trecut 59 de ani...

2021. Secretarul general al Consiliului de Securitate, Putin, și adjunctul său, Medvedev, îl cheamă pe ministrul Apărării, Șoigu: „Am hotărât că, în acest an, manevrele de toamnă se vor termina tocmai la Kiev. Transferi la graniță în secret vreo două sute de mii de militari. Apoi noi vom anunța că am ocupat Ucraina și le vom cere americanilor să retragă trupele NATO din Polonia, Țările Baltice și România. Dacă vor ca noi să ne retragem tancurile din Kiev!” Ministru s-a pus pe treabă dar, ca un făcut, cum au ieșit trupele la manevre, avioanele SUA au început să roiască la graniță. Zi și noapte. Filaj la intimidare.

Tancurile au ajuns la frontierele Ucrainei dar n-au apucat să le treacă, că americanii au dat fotografiile în presa internațională și a ieșit scandal mare. Efectul de surprindere era ratat. NATO a început să furnizeze masiv arme ucrainenilor, iar coloanele de blindate s-au blocat pe drumul spre Kiev. Putin și Medvedev l-au chemat pe șeful FSB și l-au întrebat: „De unde au știut americanii ce aveam să facem?” Generalul Bortnikov a răspuns: „Păi avem doi trădători în Ministerul Apărării și unul la comanda Gărzii Naționale”. Mai mult nu știm ce a spus, dar bănuim – că nu Bortnikov a fost cel demis.

Pentru Putin a fost o problemă de matematică simplă: el avea 70 de ani, Medvedev – 56. De câteva zile Dmitri Medvedev n-a mai fost văzut în public. Probleme cardiace cumva? Iar în Ministerul Apărării și la Garda Națională au început arestările și demiterile. Peste câteva zile, Putin a ținut un discurs meșteșugit, la aniversarea ocupării Crimeii: „Am eliberat Ucraina de sub nazism. I-am obligat pe americani să-și arate lașitatea, nu au intervenit. Vom continua, vom elibera de nazism Țările Baltice, Republica Moldova, Georgia! Mai ales Republica Moldova!”

Armata nu a crezut aceste lăudăroșenii și nu i-a iertat aventura militară, care o face de rușine. De aceea, pe nepusă masă, locul în care se află domnul Putin a devenit secret: ba în Altai, ba prin Urali, ba pe un stadion din Moscova – aici poate lumea l-ar fi crezut, dacă nu se defectau serverele, iar figura sa nu dispărea instantaneu de pe ecranele TV. E clar că dânsul face totul pentru a evita să fie prins la înghesuială și pensionat. Iar omul său din fruntea Armatei, generalul Șoigu, ar trebui să renunțe pentru ceva vreme la călătoriile cu avionul.