Orizontul albastru, WILBUR SMITH - Al unsprezecelea volum din Saga Familiei Courtney
Bravura, romantismul și lăcomia sunt ingredientele acestei povești istorice din Africa secolului al XVIII-lea marca Wilbur Smith, care îi va fascina atât pe fanii existenţi, cât și pe cititorii nou-veniţi în această fascinantă călătorie. Saga Familiei Courtney continuă în acest al unsprezecelea roman cu aventurile fiilor lui Dorian și Tom Courtney, Jim și Mansur, care pornesc în explorarea sudului Africii, într-o călătorie captivantă și riscantă deopotrivă, care le dezvăluie teritorii virgine de o frumuseţe fără egal, locuite de triburi războinice și de animale sălbatice, dar care îi și aduce în faţa unor pericole de neimaginat. Când Jim se îndrăgostește pe neașteptate de o tânără și frumoasă prizonieră, aflată captivă pe un vas, viaţa lui ia brusc o turnură neobișnuită: el promite să o elibereze și să îi ofere libertatea, chiar dacă acţiunea lui temerară înseamnă să-și părăsească familia și casa și, urmărit de autorităţi, să fugă spre orizonul albastru. Când membrii familiei se reunesc, ei reușesc să îi înlăture pe cei care le doresc moartea, obţinând astfel stabilitate și o libertate deplină. Citește un fragment aici.
ambasadori culturali de prestigiu. Nu vom avea nici „brand” de tara.
"Maruta, tata, pe mine nu ma mai prinzi pe-aicea, pana joi, la vara..."
- Nu v-am vazut prea des pe la televiziuni in ultima vreme. Daca nu mergeti dvs., se vor duce neavenitii, sa umple golul.
- Nu prea-mi gasesc locul, vorba lui Tudor Gheorghe... Mai merg totusi, nu asa des, dar mai merg la TVR, singurul post serios care are si un program folcloric, mai ales prin grija neobositei Marioara Murarescu. Am fost chiar si pe la Antene, pe la Maruta, pe la... Cuta si pe la alti baieti din astia... Dar ei pun niste intrebari din acelea: cand te-ai insurat, de ce te-ai insurat, cand te-ai cait, de ce te-ai cait, numai aiureli si prostii... Ca le-am zis: dom'le, cand am venit la tine, te rog sa-mi respecti spatiul pe care mi l-ai dat, sa ma saluti la venire si sa spui la revedere, eventual, cand plec. Si sa ma lasi sa povestesc spectatorilor mei ceea ce asteapta de la mine, si cu asta basta. Cu Ion Bocsa ne-am dus la Maruta, si ce sa vezi? Era si Rica Raducanu, fotbalistul, si Tantareanu, omul de afaceri, care povesteau aventurile lor cu femei, cu una-alta... Timp: 40 de minute... Intreb: cate minute avem, Cuta? Patru minute fiecare, vine raspunsul. Eu ma incadrez, dar Ion Bocsa, cu piesa lui, "Ana, zorile se varsa", avea nevoie de sase minute. Asa ca a intrat computerul pe fir si i-a taiat doua randurele din cantec, l-a redus cu "33,33%". "De ce taiati, ma?", am intrebat revoltat... "Pai, cum de ce, maestre?", zice Cuta-Maruta asta, "sa intre senzatia Pepe si Oana... Fara ei dam faliment...". No, zic catre Ion, noi, doi berbeci de la Cluj, veniti cu efort si bani, am cazut in plasa astora, am cantat cate trei minute si-am plecat... Maruta, tata, zic catre baiatul asta nelinistit, oi fi tu oltean, eu iubesc oltenii, dar pe mine nu ma mai prinzi pe-aicea, pana joi, la vara...
- Maestre, va rog sa-mi vorbiti despre taragot. Cand au inceput romanii sa cante la acest instrument?
- Taragotul vine din imperiul austro-ungar. Stramosul lui e oboiul. Eu am absolvit oboiul in facultate, deci aveam habar si de taragot. Primul roman care a cantat la taragot a fost soldatul Lupu Iovita, un banatean luptator la Trieste, in primul razboi mondial. El l-a adus sa cante la nedei si la petreceri. Se zice ca romanul a invatat foarte iute melodiile romanesti, asa ca, intr-o seara, in plin iures razboinic, cand a prins a zice Iovita, s-au oprit tirurile armatelor italiana si austro-ungara si nimeni n-o mai tras toata noaptea, vrajiti cu totii de cantecele romanului. Pana la urma, taragotul a devenit instrument banatean, apoi a fost dus la Bucuresti, de Ion Murgu Banateanul, pe care l-am auzit la radio, si asa am ajuns sa cant pe urmele inaintasilor mei. Noi, romanii, am cantat si cantam atat de bine la acest instrument, incat i-am depasit pe unguri. Practic, de la mine s-a raspandit in toata Romania. Exista o asociatie a taragotistilor de pretutindeni, formata in majoritate din taragotisti unguri, iar pe mine m-au ales presedinte. In fiecare an, la un congres in Ungaria, imi acorda cele mai emotionante onoruri.