O plută de salvare a fost găsită ieri, 14 iunie, în zona portului Constanța. Acum, reprezentanţii Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare spun că pluta ar putea avea origini rusești, deși obiectul nu prezintă însemne clare.
Kitul de supraviețuire din pluta de salvare conținea plicuri cu apă pe etichetele cărora era scris „Cu aprobarea Registrului Maritim Rusesc”.
O plută de salvare cu însemne rusești, în apropiere de portul Constanța
Totuși, Agenția declară că obiectul găsit nu are elemente specifice de identificare, în timp ce niciuna dintre cele trei veste de salvare aflate înăuntrul plutei nu aveau inscripționat numele navei pe ele, așa cum prevăd uzanțele.
Acum, autoritățile locale vor trebui să stabilească modul în care acea plută de salvare a ajuns atât de aproape, la doar 10 mile marine de portul Constanța.
Pericol aproape de România. Ce fortăreață a făcut Vladimir Putin în Marea Neagră
Vladimir Putin a cerut să fie aduse pe Insula Șerpilor sisteme de rachete antiaeriene. Locația este foarte valoroasă pentru ruși, mai ales că este punctul din care pot să urmărească Odessa, Delta Dunării şi baza militară de la Kogălniceanu. Insula Şerpilor este un punct strategic pentru ruși, iar rachetele antiaeriene deja au fost aduse la locație. Experții militari spun că Vladimir Putin vrea să pună mâna pe Marea Neagră, iar România riscă să piardă gazele din zonă.
Imaginile satelitare au arătat că Rusia a plasat pe Insula Șerpilor sisteme de apărare aeriană cu rază scurtă de acţiune Tor, cât şi Panţîr, sisteme antiaeriene cu raza medie.
Rusia vine cu sisteme de bruiaj în zona Mării Negre
Vladimir Putin a cerut să fie aduse și puternice sisteme de rachete sau sisteme de bruiaj, care încearcă să zădărnicească orice activitate militară în zonă.
Rușii au amplasat trei sisteme de rachete cu lansare multiplă Grad, două sisteme de rachete antiaeriene Tor (mobile şi autopropulsate, cod NATO Gauntlet), patru sisteme de apărare antiaeriană Panţîr- S1 (mobile şi autopropulsate, cod NATO SA-22 Greyhound), precum şi alte 10 echipamente care sunt acoperite cu plase de camuflaj. Armata nu a uitat nici de sistemele de război electronic și de un echipament Kret.
Rușii au adus rachete pe Insula Șerpilor
Potrivit imagilor, rușii au mai adus în zona insulei mai multe nave mari de desant și un sistem Tor pe puntea unei nave de debarcare din clasa Dyugon (Proiect 21820), la aproximativ 3 kilometri de locație.
„Evaluarea noastră fără echivoc este că Insula Şerpilor reprezintă un obiectiv strategic care va fi utilizat de Federaţia Rusă pentru a controla întreaga parte de nord-vest a Mării Negre”, a declarat, în mai, purtătorul de cuvânt al Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Vădim Skibiţki.