Pompierii au reușit să pătrundă azi dimineață în hala de depozitare, unde a izbucnit ieri un incendiu. Incendiul a fost localizat, fără focare vizibile.
Intervenţia pompierilor pentru stingerea incendiului izbucnit miercuri la incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi continuă, în zona afectată fiind găsită decedată persoana care se presupune că ar fi pus focul.
”Se dă în continuare cu apă, iar în momentul de faţă nu mai sunt focare vizibile, însă cu siguranţă arde mocnit pe dedesubt, acolo unde nu avem acces să ajungem cu apă. Colegii au pătruns în zona afectată, acolo unde am presupus că poate fi persoana şi au găsit-o”, informează joi ISU Prahova.
Reprezentanţii Eco Burn, societatea care operează incineratorul de deşeuri periculoase, au susţinut că focul ar fi fost provocat de "o mână criminală", indicând un angajat care ar fi ameninţat că se sinucide.
Întrucât în curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, s-a luat în calcul ipoteza că în interiorul halei a fost surprinsă o persoană, însă pompierii nu au putut intra miercuri, întrucât construcţia a fost extrem de mult degradată, planul ei s-a prăbuşit şi nu prezenta siguranţă.
În urma incendiului au rezultat degajări mari de fum, cetăţenii din zonă primind mesaj de tip RO-ALERT.
Potrivit ISU Prahova, incendiul a izbucnit în comuna Brazi, la o hală de depozitare a unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate colectarea şi incinerarea deşeurilor periculoase.
Toate explicațiile autorităților în urma incendiului din Prahova. Focul nu a fost lichidat
Reacția companiei care deține depozitul, Eco Burn
Reprezentanţii Eco Burn, societatea care operează incineratorul de deşeuri periculoase unde, miercuri dimineaţă, a izbucnit un incendiu major, susţin că focul ar fi fost provocat de „o mână criminală”, indicând un angajat care ar fi ameninţat că se sinucide.
„Din declaraţiile paznicului Parcului industrial Brazi, un angajat al societăţii Eco Burn a intrat în incinta parcului minţind că îşi lasă bicicleta şi pleacă în cursă cu un şofer. În scurt timp a izbucnit incendiul şi paznicul a telefonat la ISU anunţând incidentul. Menţionăm că angajatul (…) a pătruns în mod ilegal în incinta Parcului industrial Brazi şi a societăţii Eco Burn, în afara orelor de program şi fără acordul societăţii. La faţa locului a lăsat o bicicletă în scopul inducerii ideii de sinucidere, fapt confirmat şi din declaraţiile tatălui său care a precizat organelor abilitate că a fost informat de S. C. că se va sinucide”, se arată într-un comunicat emis de Eco Burn.
Conform documentului, acesta este al treilea incendiu „produs de mâini criminale” cu care societatea se confruntă.