Stratul de zăpadă în unele zone din România a ajuns și la 5 metri, iar specialiștii de la ANM dau vești proaste pentru perioada următoare.
Zăpadă din abundență în România, în plină primăvară, iar anunțul de la ANM nu este încurajator. Iarna va continua să-și mai facă de cap o perioadă, chiar dacă suntem în a doua jumătate a lunii martie. În județul Gorj, stratul de zăpadă măsoară și cinci metri. Cei de la CNAIR au intervenit cu autofreze. În condițiile în care zăpada viscolită nu mai poate fi îndepărtată cu lamele.
Carpații Meridionali, Orientali și Zona Munților Apuseni s-au aflat sub cod galben de ninsori până vineri seară la ora 20.00. Elena Mateescu, director la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), a anunțat că iarna va mai zăbovi o perioadă în România.
Zăpadă din belșug în unele zone din România, specialiștii de la ANM avertizează
„Este încă iarnă, nu numai în zona de munte, dar şi în zona centrală, în partea de est a ţării, chiar din punct de vedere termic putem să spunem că vremea este autentică de iarnă pentru cea mai mare parte a ţării, pentru că valorile maxime sunt uşor mai coborâte decât ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar.” A spus specialistul de la ANM pentru Antena 3.
„Vremea specifică de iarnă va fi de interes şi pe sfârşitul acestei săptămâni. Pentru că în zona montană va continua să ningă, în general moderat cantitativ. Dar în acelaşi timp şi în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, local în Maramureş şi în zonele deluroase. Cu siguranţă vom vorbi în jumătatea estică din nou. Mai ales în noaptea de duminică spre luni şi luni, de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.
„Un excedent de precipitații”
Regimul de temperaturi va rămâne în continuare unul scăzut, cu maxime care nu vor depăşi 9 grade Celsius în cea mai mare parte a ţării şi minime preponderent negative. Săptămâna 22-29 martie, aşa cum arată estimările pentru umătoarele 4 săptămâni actualizate astăzi, păstrează semnalul unor valori de temperaturi mult mai coborâte. În aproape toată ţara, şi un excedent de precipitaţii, mai ales pentru partea de sud şi sud-est a ţării”. A mai anunțat Elena Mateescu.