O NOUĂ MUTARE FĂCUTĂ DE KLAUS IOHANNIS ÎN “SCANDALUL ORDONANȚELOR”. Președintele României merge PESTE DRAGNEA să îi vorbească despre legile penale. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
- Ana Petrescu
- 3 februarie 2017, 09:45
Preşedintele Klaus Iohannis să adreseze un mesaj în plenul reunit al Parlamentului, marţi, la ora 12.00, pe tema modificărilor Guvernului la legislaţia penală şi a evenimentelor generate de acestea. Şeful statului a trimis o scrisoare în acest sens preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.
Scrisoarea a fost trimisă vineri preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Şeful statului vrea să adreseze celor două Camere un mesaj referitor la modificările aduse de către Guvern legislaţiei penale, precum şi la evenimentele generate de acestea.
Iohannis vrea să se adreseze plenului marţi, de la ora 12.00.
"Doresc să adresez Parlamentului un mesaj referitor la modificările aduse de către Guvern legislaţiei penale, precum şi la evenimentele generate de acestea. Vă propun ca data prezentării mesajului în şedinţa reunită a celor două Camere ale Parlamentului să fie data de 7 februarie 2017, ora 12.00. Vă rog să primiţi asigurarea întregii mele consideraţii", se arată în scrisoare.
Marţi este programat să aibă loc şi votul asupra Legii bugetului de stat pe 2017.
Șeful statului a sesizat și CCR cu privire la ordonanța adoptată de Guvernul Grindeanu care modifică legislația penală. Totodată, Iohannis a cerut lămuriri ministrului de Interne legat de protestul de miercuri seară care a degenerat în violențe între galeriile de fotbal și jandarmi. Pe de altă parte, Iohannis a adăugat că susține protestele pașnice, iar politicienilor care vor să adopte măsuri "care să afecteze lupta anticorupție" le-a transmis "Jos mâinile de pe DNA!"
"Sunt foarte impresionat de amploarea manifestațiilor care au avut loc aseară în toată ţara. Protestele eminamente paşnice din Piaţa Victoriei au fost denaturate de unii demonstranți violenți. Cer Ministrului de Interne lămuriri scrise cum a fost posibil ca elemente violente să fie lăsate să distrugă această manifestație, deşi a avut toate informațiile că există grupuri care intenționează să spargă demonstrația. Românii au înţeles foarte bine despre ce este vorba cu Ordonanța de modificare a Codului Penal şi au arătat foarte clar ce vor: un stat de drept! Am sesizat CCR cu privire la această Ordonanță, iar pentru cei care ar avea de gând să adopte noi măsuri care să afecteze lupta anticorupție am un singur mesaj: Jos mâinile de pe DNA!", a fost mesajul președintelui pe Facebook.