O nouă escrocherie. Zeci de români au fost înșelați cu ajutorul unor site-uri false care arătau ca portalurile unor bănci. Victimele au rămas fără bani în cont.
O nouă metodă de escrocherie. DIICOT a anunțat că zeci de români au fost înșelați cu ajutorul unor site-uri false care arătau ca portalurile unor bănci. Grupul infracțional a păcălit mai mulți oameni din București, Ilfov și Giurgiu și Dâmbovița.
DIICOT a anunțat că „la data de 24.08.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a 7 inculpați și măsura controlului judiciar față de alți 15 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, complicitate la fraudă informatică în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, trafic de droguri de risc în formă continuată și trafic de droguri de mare risc în formă continuată”.
Noua metodă de escrocherie
Membrii grupului infracțional au creat site-uri false asemănătoare site-urile originale ale unor unități bancare. Victimele au accesat paginile falsificate și au introdus datele conturilor bancare deținute. Informațiile au fost colectate de inculpați care le-au utilizat transferând sumele de bani din conturile persoanelor vătămate în conturi deschise în acest scop la alte bănci. Inculpații au retras o mare parte din sumele de bani de la bancomate din București și Timișoara.
Persoanele vătămate au fost prejudiciate cu sumele de 2.228.847 lei și 44.543 euro. Membrii grupului infracțional au obținut controlul asupra conturilor și au făcut transferurile de bani.
Au fost puse în aplicare 36 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Călărași, Ilfov, Galați, Bacău, Timiș și București. Au fost găsite și ridicate laptopuri, carduri și documente bancare și telefoane mobile. Autoritățile au găsit și ceasuri de lux, sume de bani în lei și în euro, și arme albe. De asemenea, au fost descoperite și ridicate droguri de mare risc.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați a dispus arestarea preventivă a celor șapte inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit Mediafax.