O nouă ediţie COMEDIA ŢINE LA TINEri

Concursul COMEDIA ŢINE LA TINEri, proiect iniţiat de Teatrul de Comedie cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi având ca partener Clubul UNESCO Adolescenţii, a ajuns la o nouă ediţie.

Proiectul urmăreşte promovarea şi susţinerea tinerilor creatori de teatru. Tinerii regizori până în 35 ani sunt rugaţi să depună la Teatrul de Comedie ofertele până la data de 30 martie 2015. În termen de două săptămâni juriul urmează să nominalizeze proiectele reuşite la concurs.

Propunerile trebuie să cuprindă un text de comedie sau satiră de autor român, acesta poate fi şi o adaptare sau o dramatizare după o proză, se arată pe site-ul Teatrului de Comedie.

Cele mai bune proiecte premiate la concurs vor intra în producţie şi vor rămâne în repertoriul Teatrului de Comedie, la Sala Nouă, în stagiunea următoare (2015/2016).

Textele de comedie nu trebuie să conţină limbaj licențios. Proiectele care vor fi produse trebuie să cuprindă

–         textul propus

–         conceptul regizoral

–         schiţe decor şi costume

–         distribuţia

–         CV-ul regizorului

–         o înregistrare video cu un spectacol / examen realizat anterior (este suficient și un fragment relevant).

Proiectele vor fi trimise prin poştă sau direct la sediul teatrului la adresa Strada Sf. Dumitru, nr. 2 sector 3, cod 030079, București sau pe adresa de email teatrul@comedie.ro.