Prețurile la grâu, porumb și rapiță au explodat față de ziua predecentă (n.red. - 23 februarie). Creșterea semnificativă are loc în contextul în care Putin a dat ordin ca Ucraina să fie atacată.
Războiul pe care Rusia l-a pornit în Ucraina are consecințe economice semnificative. Potrivit datelor de pe bursa EuroNext de la Paris, joi, preţul grâului a sărit de 323 euro/tonă, în creştere cu 37% faţă de ieri, al porumbului a ajuns la 295 euro/tonă, fiind în creştere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă şi al rapiţei a ajuns la 785 euro/tonă, plus 45%. Potrivit specialiștilor, o nouă criză alimentară va explodat după atacul Rusiei asupra Ucrainei. Asta în contextul în care pandemia a slăbit deja semnificativ economia mondială.
„Pe termen scurt vor creşte preţurile. Apoi totul este în funcţie de durata conflictului. Totuşi, câştigurile pe pieţe vor fi pentru cei norocoşi dar care îşi vor asumă şi riscuri mari”, spune Ştefan Gheorghiţă, cu experienţă de peste două decenii în agrobusiness proprietarul Triagroexim, o companie care produce cereale în judeţul Brăila.
Sergiu Gorban, proprietarul unuia dintre cei mai mari traderii de cereale din România, Transylvania Invest, spune că preţurile au crescut în fiecare zi în această săptămână şi cumpărătorii finali nu vor să mai cumpere la aceste preţuri, pentru că nu le pot transpune în preţul produsului finit. „Astăzi, Egiptul are o licitaţie şi lucrurile ar putea să se tempereze dacă cumpără grâu din Rusia.”
Preţul barilului de petrol a depăşit 100 de dolari după ce Rusia a atacat Ucraina
Preţul petrolului a explodat joi, astfel că pentru prima dată după 2014 cotaţia pentru ţiţeiul Brent a depăşit pragul de 100 de dolari pe baril, după ce Rusia a atacat Ucraina, ceea ce a agravat îngrijorările că un război în Europa ar putea perturba aprovizionarea globală cu energie, transmite Reuters.
Barilul de ţiţei Brent a urcat până la 102,48 dolari, cel mai ridicat nivel după luna septembrie 2014, iar în jurul orei 5:47 GMT se tranzacţiona la 102,06 dolari, în creştere cu 5,22 dolari sau 5,4% comparativ cu preţul de miercuri seara.
„Anunţul Rusiei privind o operaţiune militară specială în Ucraina a împins ţiţeiul Brent peste pragul de 100 de dolari per baril. Această incertitudine crescută într-un moment în care piaţa petrolului este şi aşa tensionată o face şi mai vulnerabilă astfel că preţurile ar putea să rămână volatile şi ridicate”, a spus Warren Patterson, analist la ING.