O nouă biserică românească ctitorită în Valea Timocului
- Adam Popescu
- 10 martie 2008, 02:00
Hulit de autorităţile sârbe care l-ar prefera în spatele gratiilor, preotul ortodox român Alecsandrovic Bojan, parohul Malainiţei şi Remesianei (Serbia), a început sâmbătă construcţia celei de-a doua biserici româneşti din satul Malainiţa, Valea Timocului.
Părintele Bojan a construit, din propriii bani, prima biserică în 2004. De două ori lăcaşul a fost ameninţat cu demolarea, iar preotul a fost condamnat de autorităţile sârbe la un an de puşcărie cu suspendare, pentru că a construit biserica, pe pământul familiei sale, fără autorizaţie.
De data aceasta, Biserica românească „Sfânta Niceta“, situată tot în satul care o găzduieşte pe prima, se „naşte“ cu toate actele în regulă. Preotul Bojan spune că este astfel o cale sigură spre împământenirea originilor româneşti în zonă şi spre conservarea adevăratelor datini strămoşeşti
. Originea vlahilor, în viziunea unui autor sârb
În satele din Valea Timocului trăiesc 250.000 de români, dintre care, la ultimul recensământ, mai puţin de un sfert s-au declarat astfel, de frica unor represalii din pareta sârbilor, iar alţii, tot puţini la număr, au spus că sunt „vlahi“ sau „vlasi“ - denumire arhaică, folosită şi la noi pentru „români“.
Recent, la Belgrad a fost publicată „Etnogeneza începutului vlahilor“, cartea lui Voislav Stoianovici, care bate monedă pe ideea că vlahii nu au nimic în comun cu românii, că „absolut întâmplător“ au trăit pe meleaguri vecine şi că aceste două neamuri diferite s-au tolerat reciproc. Autorul încearcă să elimine cu totul posibilitatea existenţei comunităţilor româneşti în diferite state din zona Balcanilor şi cu atât mai mult în Serbia de Răsărit.
Cartea lui Stoianovici încearcă să dea o mână de ajutor celor care vor să deznaţionalizeze zonele populate cu etnici români.