Cine ar fi crezut vreodată că în spatele acelui zâmbet strălucitor care a făcut-o celebră pe micile ecrane, Ilinca Vandici ascundea o dramă interioară complexă?
Într-un interviu acordat recent jurnaliştilor ziarului Libertatea, prezentatoarea emisiunii „Bravo, ai stil! Celebrities” (Kanal D) s-a destăinuit în premieră.
Astfel, Ilinca Vandici a vorbit fără rezerve despre o problemă care afectează multe femei după momentul în care aduc pe lume un copil.
Felul deschis abordat de frumoasa vedetă tv arată că ea a depăşit acea problemă pe care iniţial i-a semnalat-o chiar soţul.
De fapt, el a fost cel care a convins-o să apeleze la ajutorul unui specialist, întrucât şi Ilinca Vandici simţea că problemele interioare nu-i mai permiteau să fie cea chiar cea mai bună companie.
În rândurile care urmează, vedeta celor de la Kanal D a confirmat că merge periodic la un specialist pentru a scăpa de anxietate și pentru a evita depresia.
Acest pas a fost făcut chiar după ce gazda show-ului „Bravo, ai stil! Celebrities” a ieșit din dificila perioadă de autoizolare, impusă de pandemia de coronavirus.
„Am ieșit din perioada pandemiei cu ședințe la terapeut. Șoc și groază. Nu e un lucru puțin pentru că tind să cred că societatea în care trăim și mai ales generația noastră are un nevoie de un pic de ajutor.
Are nevoie de un șut în fund, ca să se trezească un pic la realitate și să-și dea seama de lucrurile care se întâmplă fără a cădea în diverse pase mai proaste, stări mai dubioase, fără chef.
Am făcut o greșeală în momentul în care m-am confruntat cu depresia postnatală. Nu am vrut, nu am simțit sau poate nu am crezut că e cazul să apelez la un specialist și am considerat că sunt suficient de puternică să diluez treaba asta de una singură.
Lucru care nu mi-a fost favorabil pe termen lung. Iar lunile acestea de pandemie în care am stat acasă, nu am făcut nimic, nu am putut să muncesc, să mă întâlnesc cu prietenii mei, m-au readus cumva în aceeași stare pe care o aveam atunci.
Mi-am dat seama că ceva nu este în regulă pentru că nu mă mai simțeam eu așa cum trebuia.
Am luat decizia să vorbesc cu cineva despre asta… dacă am înnebunit sau chiar mi se întâmplă niște lucruri?
Ei bine, sunt reale, se întâmplă și tocmai de asta o dată pe săptămână stau de vorbă cu un psihoterapeut.
Mă ajută să conștientizez ce viață frumoasă am, ce familie frumoasă am și că dacă am stări mai puțin plăcute e firesc să le am, doar că nu trebuie să le dau foarte mare atenție”, a povestit Ilinca Vandici pentru libertatea.ro.