Simone Hericourt, o locuitoare din Calais, a vorbit despre reralităţile din oraşul în care locuieşte şi care, conform celor spuse de ea, este cucerit de imigranţii proveniţi din ţările arabe.

O locuitoare din Calais A DEZVĂLUIT CE FAC IMIGRANŢII fără ca poliţia să se amestece: “Atacă şi copiii, VIOLEAZĂ, FURĂ.”

Simone Hericourt, o locuitoare din Calais, a vorbit despre reralităţile din oraşul în care locuieşte şi care, conform celor spuse de ea, este cucerit de imigranţii proveniţi din ţările arabe.

Conform expunere.com, Simone Hericourt a acuzat lipsa de implicare a poliţiei şi a politicienilor în acest context. a

“Poliţia chiar nici nu poate să intre în zona, pe care o numesc Cartierul musulman. Este interzis. Până acum, am îndurat tot felul, dar omul nu poate suporta insuportabilul. Când vede încontinuu, în fiecare zi, în fiecare noapte, revolte,

Ei vin în centrul oraşului în număr de două, trei, patru mii – sunt peste tot, bat în maşini cu răngi de fier, atacă oamenii, chiar atacă şi copiii, violează, fură… Este de neînchipuit ceea ce suferim. Intră în casele particulare şi când oamenii sunt acasă. Simplu, vin şi cer ceva de mâncare sau cer ajutor. Uneori, îi bat pe oameni şi fură ce vor şi ceea ce nu pot lua cu ei sparg.

Şi dacă vrem să ne apărăm, avem imediat în spinare poliţia. Poliţia nu primeşte anunţurile noastre deja de mult timp. Fiul meu a fost atacat. Trecea paşnic prin centrul oraşului cu căştile pe urechi şi asculta muzică când cineva l-a bătut pe umăr. S-a întors crezând că e un prieten şi s-a uitat la feţele celor trei migranţi ilegali. A primit o lovitură puternică în faţă cu o rangă de fier.

Fiul meu este destul de puternic, aşa că a încercat să se apere şi aceştia trei s-au retras. Iar apoi a auzit dintr-o parte zgomot – şi acolo stăteau treizeci de migranţi care au venit să-l masacreze. El a fugit pentru că nu este kamikaze. Când am văzut în ce condiţii fiul meu s-a întors acasă, mi-am spus că puteau să-l omoare. Și el nu este singurul caz.

Migranţii atacă şi copii, şi studenţi, pe drumul spre şcoală şi de la şcoală. Chiar ajung aşa departe încât pătrund în autobuzele şcolare.

La 23 ianuarie migranţii au organizat în Calais o revoltă mare. A fost oribil, a durat toată după-amiaza şi toată seara. Au distrus şi statuia generalului De Gaulle. Au scris pe ea “Fuck France!”. Şi sub ea au pus steagul statului islamic.

Despre ce altceva pot să vorbesc, decât despre ceea ce se întâmplă? Ei demonstrează din cauza condiţiilor lor, dar cu cât primesc mai mult, cu atât îşi doresc mai mult. Niciodată nu vor avea destul, niciodată, niciodată, niciodată. Când trecem pe lângă ei, imediat auzi «Dă-mi mobilul…». Şi dacă nu-l daţi, vă bat.

Şi să nu vă bazaţi cumva că poliţia vă ajută. Aşa cum am spus, deja de multă vreme nu primesc nicio plângere. Dar de îndată ce cineva demonstrează, poliţia îi este imediat în spate. Iar când cineva este atacat şi se duce să anunţe, îl întreabă “Ce doriţi?”. Şi se înţelege un singur lucru: “Nu putem face nimic”.

Într-adevăr nu vă mint, vă jur.

Eu personal mergeam cu plăcere acolo, adică la mormântul fiului meu. Este lângă mare. Mi-am pierdut fiul şi cenuşa lui am risipit-o în mare, cum şi-a dorit. Am respectat dorinţa lui.

I-am spus seara soţului meu: «Du-mă la mormântul fiului meu, am nevoie de acest lucru». Acum nu mai putem merge acolo, deoarece şi o trecere obişnuită prin centrul oraşului Calais este un risc. Seara, de îndată ce se întunecă, sunteţi în pericol.

Eu deja nu mai pot merge acolo, unde îmi era drag să merg. Niciodată nu este posibil, mi-e frică. Mi-e frică şi în Calais mulţi suntem cu această frică. Ce nu mai înţeleg deloc sunt calaisiană. Ieri a fost demonstraţia şi am fost acolo aproximativ 10 calaisieni… Unde au fost restul? Dar frica nu vă salvează de la pericole.

Guvernul ne-a părăsit. S-au decis să arunce Calais peste bord. Şi dacă noi calaisienii nu ne mişcăm, aici vor îndesa toţi migranţii din Franţa. Şi va fi sfârşitul nostru – va fi după noi. Dar calaisienii sunt precum oile. Nu îi înţeleg.

Ieri am fost la demonstraţie, am participat la ea cu soţul, fiul şi prietenii. A fost acolo generalul Piquemal (75 ani, fost comandant al Legiunii Franceze). Îl vor judeca pentru acţiunea lui împotriva migranţilor. Nu am de gând să tac cu privire la ceea ce am fost martor ieri. Nu am putut dormi toată noaptea, aveam mereu acele scene în faţa ochilor. Nu s-a vorbit despre asta la televiziune, nici la radio şi chiar nici în ziare.

Am văzut cum pe (general) l-au arestat, l-au încătuşat ca pe un hoţ.

Omul este un simbol al Franţei şi merită să fie tratat cu respect şi onoare.

Am văzut cum l-au pus la pământ, poliţistul i-a pus piciorul pe gât.

Vă jur că am văzut. Apoi l-au ridicat, l-au târât, cu picioarele pe pământ. Şi ne-au amendat, desigur. Sunt norocoasă că astăzi sunt aici cu voi, pentru că soţul meu m-a adus prin spate pe lângă poliţie. Fără acest lucru, la fel m-ar fi ridicat şi aş fi fost în închisoare astăzi. Dar ce am făcut atât de rău?

Am mers acolo, ca să protestez împotriva invaziei masive a migranţilor, de care noi suferim în Calais. Şi comercianţii pierd 40% până la 60% dintre venituri. Cândva, Calais a fost un oraş înfloritor, a fost viu, agitat, pe timpul vacanţei de vară şi de sfârşit de an întotdeauna erau străini.

Astăzi nu a mai rămas nimic din el. Toate magazinele din centrul oraşului au fost unul câte unul închise. Calais este un oraş mort din cauza migranţilor pe care îi avem aici. Şi când vin în oraş, pe străzile din Calais, înarmaţi cu răngile de fier şi cocktailurile Molotov, atunci începe într-adevăr răul.

Pur şi simplu nu înţeleg de ce nu sunt pedepsiţi? De ce poliţia îi eliberează de îndată ce sunt prinşi, în timp ce noi calaisienii, fiind francezi, avem ghinion când greşim. Imediat suntem arestaţi şi persecutaţi.

Am pierdut toate drepturile.

Să vorbim acum despre doamna Bouchard, Natacha Bouchard (n.r. - primarul din Calais). Vă spun cum o numesc. Îi spun “sferă”. Da, pentru că dacă este mai mult în funcţie, este mai rotundă şi aparent nu face nimic pentru locuitorii din Calais.

Calais a obţinut milioane ca ajutor de la preşedinte. Aceşti bani au fost destinaţi ca oamenii să-şi găsească mai uşor de muncă. Primul lucru pe care l-a organizat a fost construirea de containere de locuit pentru migranţi. Nu a permis ca acestea să se fabrice în Calais, s-au fabricat în Marea Britanie. Singurele locuri de muncă pe care le-a creat în Calais – şi eu ştiu asta, pentru că am o prietenă căreia i s-a oferit un asemenea loc – au fost 50 locuri de muncă pentru curăţarea rahatului rămas de la migranţii din junglă. Iată locurile de muncă promise, doamnă Bouchard.

Am văzut poliţia retrăgându-se în faţa migranţilor. M-a făcut să plâng pentru că am zis: aşa ceva nu este normal. Nu este normal, doar suntem în casele noastre, în ţara noastră şi în oraşul nostru.

Poliţia ar fi trebuit să ordone migranţilor să se retragă şi nu invers.

Demonstrează că vor 2.000 euro pe lună. Eu personal nu am atâţia bani. Vor maşină şi de asemenea casă, desigur. Şi când suntem deja cu vorba la case. Doamna Bouchard a mutat oamenii în Calais din casele lor din zona “Les Dunes” sub pretextul că nu este adecvat pentru a trăi acolo, că sunt prea aproape, suferă atacuri şi furturi. I-a mutat, chiar şi dacă plăteau chiria.

Şi pe mine mă vor evacua luna viitoare din casa mea. Îmi iau casa, deşi întotdeauna am fost corectă. Dar asta este o poveste lungă. Este aici hotărârea, iar ei luna viitoare îmi vor vinde casa. Nu există nimic pentru care am putea fi criticaţi”, a spus Simone Hericourt, o locuitoare din Calais.

În oraşul-port Calais, situaţia a devenit dramatic odată cu adâncirea crizei imigranţilor.  Foarte mulţi imigranţi încearcă zilnic să treaca prin Eurotunelul de sub Canalul Manecii, pentru a ajunge din Franţa în Marea Britanie.

Poliţia franceză este depăşită de situaţie, iar premierul David Cameron este acuzat că a pierdut situaţia de sub control.