Fostul star al fotbalului german Matthias Sammer a aparţinut în tinereţe unui regiment subordonat Ministerului securităţii de stat din fosta RDG comunistă, celebra Stasi, a explicat el într-un interviu acordat cotidianului Bild, care l-a confruntat cu dosarul său de la Stasi.
''Au existat constrângeri cărora nu te puteai sustrage'', a povestit fostul fotbalist, care a fost internaţional în fosta RDG înainte de a juca pentru Germania reunificată. ''Desigur, a fost trist şi a făcut parte dintr-un sistem rău, dar nu aveam de ales''.
Sammer, care totuşi nu trebuia să-i spioneze pe compatrioţii săi, a fost înregimentat la vârsta de 19 ani, ceea ce i-a permis să-şi urmeze fără probleme cariera de sportiv de înalt nivel, într-o ţară care cerea cetăţenilor săi o fidelitate totală partidului şi sistemului politic.
Tatăl său Klaus, internaţional est-german, a fost dat afară din selecţionată la Jocurile Olimpice 1972 şi la Mondialul 1974 din Germania de Vest, deşi disputase toate meciurile din preliminarii, deoarece a refuzat să adere la SED, Partidul socialist unit, avatarul est-german al partidului comunist.
''Jucătorii echipei Dinamo Dresda erau afiliaţi unui regiment de gardă'', a adăugat Mathias Sammer (50 ani), astăzi consultant la televiziune, ceea ce le-a permis ''să scape de un serviciu militar activ'' şi de a se consacra în totalitate carierei lor sportive.
''Nu am văzut niciodată o armă şi nu am participat niciodată la un exerciţiu'', afirmă fotbalistul care a purtat de 23 de ori tricoul naţionalei RDG, înainte de a deveni campion al Europei cu Germania reunificată în 1996, an în care a obţinut Balonul de Aur. În 1997, el a câştigat Liga Campionilor cu Borussia Dortmund.
Matthias Sammer a fost apoi antrenor (un titlu de campion al Germaniei în 2002 cu Borussia Dortmund), după care a deţinut funcţia de director sportiv la federaţia germană şi la Bayern Munchen (o Ligă a Campionilor în 2013)