O lecție pentru România: Cum se fură 10 miliarde de dolari în trei ani
- Adrian Pătrușcă
- 8 octombrie 2020, 16:22
Ministerul de Finanțe din Zimbabwe a volatilizat 10,6 miliarde de dolari prin cheltuieli neautorizate, între 2015 și 2018, dezvăluit Curtea de Conturi a țării.
Curtea de Conturi din Zimbabwe, condusă de vicepreședintele formațiunii de opoziție Mișcarea pentru Schimbare Democratică, Tendai Biti, a acuzat regimul răposatului dictator Robert Mugabe și al succesorului său, Emmerson Mnangagwa (foto), că a cheltuit 10,6 miliarde de dolari în afara alocațiilor bugetare și fără nici o autorizare din partea Parlamentului.
Biti a descris depășirea bugetului drept o „invazie masivă a Constituției” și a dezvăluit că o asemenea cheltuială suplimentară a continuat chiar și în condițiile în care Auditorul General, Mildred Chiri, i-a avertizat de aceste depășiri.
Majoritatea acestor cheltuieli au fost făcute cu așa-numitul Program de Comandă Agricolă al guvernului, prin care s-a dorit ameliorarea recoltelor într-o țară în care numeroase persoane trăiesc în sărăcie extremă și suferă de sărăcie, scrie Breitbart
„Cheltuielile excesive ale Ministerului Finanțelor au constituit o invadare masivă a Constituției”, le-a spus Biti oficialilor din minister. „Erau în afara bugetului alocat. Era un deficit peste deficit. Ceva foarte anormal. Aceste sume sunt extraordinare.”
Directorul care răspundea de gestionarea cheltuielilor, Pfungwa Kunaka, a recunoscut că nu a înțeles pe deplin care erau așteptările față de cheltuirea finanțelor publice.
„Trezoreria dă acum o înaltă apreciere așteptărilor Curții de Conturi, în special celei de a finaliza legea de modificare a bugetului”, a spus Kunaka.
Asemenea cheltuieli excesive nu au fost ceva neobișnuit ăn Zimbabwe, în regimurile Mugabe și Mnangagwa, responsabile că au transformat această țară (fosta Rhodezia), bogată în zăcăminte de aur și minerale valoroase, în statul cel mai sărac și corupt din lume.
În iunie, ministrul Sănătății, Obadiah Moyo, a fost arestat și acuzat de corupție după ce au apărut dovezi că a acordat ilegal contracte preferențiale de 60 de milioane de dolari pentru a procura medicamente și materiale sanitare pentru combaterea pandemiei de COVID.
Hopewell Chin’ono, un faimos ziarist de investigații din Zimbabwe, care a fost recent arestat și torturat după ce a denunțat corupția generalizată și jaful din fondurile publice, a declarat după eliberarea sa, luna trecută, că regimul actual este „mai rău decât al lui Robert Mugabe” în ceea ce privește corupția și respectarea drepturilor omului.
„Nimeni nu credea că cineva ar putea fi mai rău decât Robert Mugabe, însă Emmerson Mnangagwa tocmai ne-a dovedit contrariul – că, într-adevăr este mai rău decât Robert Mugabe”, a declarat ziaristul în primul său interviu după eliberare.
„Cred că mesajul cel mai importat care trebuie să li se transmită zimbabwenilor – și Africii de Sud, deoarece suntem oarecum legați – este că Zimbawe este bogată. Zimbabwe este bogată… Jaful din fondurile publice, jefuirea resurselor naționale sunt cele care au făcut ca zimbabwenii să fie săraci.”