Cei care vor sa managerieze mai bine domeniul educaţiei au la îndemână un volum devenit clasic. Editura Polirom a publicat de curând volumul „Leadership şi management educaţional. Teorii şi practici actuale”, de Tony Bush.
Un instrument de lucru pentru cei care deţin funcţii decizionale în cadrul unităţilor de învăţământ şi în sistemul educaţional în general. Volumul a apărut în colecția „Ştiinţele educaţiei. Structuri, conţinuturi, tehnici” și este disponibilă și în ediţie digitală.
Tony Bush este profesor de leadership educaţional la University of Nottingham şi a ocupat funcţii similare la universităţile Warwick, Leicester, Reading şi Lincoln. Este visiting professor la University of the Witwatersrand, Johannesburg, Africa de Sud, vicepreşedinte şi membru al consiliului British Educational Leadership Society, din partea căreia a primit Distinguished Service Award în 2008, şi editor al publicaţiei internaţionale „Educational Management, Administration and Leadership” din anul 2002.
„În acest volum devenit clasic, Tony Bush schiţează cadrul conceptual de orientare a activităţii decidenţilor din educaţie şi analizează şase modele de management pe care le pune în relaţie cu zece modele de leadership.
Noţiunile teoretice sunt ilustrate cu numeroase studii de caz din toate mediile educaţionale, de la şcoala primară la universitate, într-o varietate de contexte internaţionale. Printre tematicile specifice abordate se numără centralizarea şi descentralizarea în educaţie, şcolile în sistem de management autonom, relaţia dintre teorie şi practică sau natura şi caracteristicile managementului educaţional. Conceptele-cheie, rezumatele şi subiectele de dezbatere incluse în fiecare capitol facilitează utilizarea lucrării şi ca suport de curs”, spun editorii.