O prezentatoare a unui post de televiziune din Texas a decis să-și pună capăt zilelor, motivându-și gestul prin faptul că a fost violată în tinerețe.
Kelly Plasker avea 42 de ani și prezenta rubrica meteo la o televiziune din Texas. Ea a lăsat un mesaj de adio pe Facebook, în care mărturisește că a fost abuzată sexual în liceu.
Aceasta lucra ca reporter la postul de știri KCBD, cu sediul în Lubbock, Texas. Femeia a fost găsită moartă, duminică, la doar câteva ore după ce a publicat mesajul pe Facebook. În 2018, și-a pierdut fiul de numai 19 ani.
Ea a povestit că în liceu a fost abuzată de un profesor, timp de cinci ani. ”Creierul meu este stricat și nu mai pot continua”, a mărturisit ea.
„Ar fi trebuit să fie cineva care mă protejeze, dar în schimb, el mă privea în moduri în care bărbații nu ar trebui să privească copiii. Și îmi dau seama acum că prădătorii sexuali caută o pradă ușoară. Mai ales cei care nu au prea mult sprijin familial sau resurse”, a scris ea pe Facebook.
Potrivit colegilor de la postul de televiziune, femeia a fost puternic afectată de moartea fiului ei și nu a reușit să treacă peste acest eveniment tragic.
„Ceea ce nu se vedea la televizor era inima ei sfărâmată. Țin minte că într-o zi, acum doi ani, stăteam amândouă în studiou și mi-a spus că lumea ei nu va mai fi la fel. Avea 19 ani și în două săptămâni împlinea 20”, a povestit Karin McKay.
Ea a mai povestit că femeia de 42 de ani și-a contactat toți cunoscuții după moartea fiului ei, pentru a încerca să afle ce l-a împins să își ia propria viață.
”Kelly Plasker a avut o pasiune pentru a împărtăși prognoza și pentru a ne păstra în siguranță ... în mai multe moduri decât doar vremea”, au spus colegii ei.
Cauza decesului jurnalistei nu a fost dezvăluită, însă rețeaua pentru care lucra de trei ani a difuzat un tribut care a îndemnat telespectatorii să ”ceară ajutor dacă se lupță sau au gânduri suicidale”.
Sursa: StirilePROTV