Libretul de bază al spectacolului "Spărgătorul de nuci" are la fel de multe interpretări ca apariţiile pe scenă. Numele personajelor sunt adesea schimbate şi intrigi noi sunt adăugate. Singura constantă este muzica.
Geniul muzical Ceaikovski a terminat în 1892 al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul "Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor" de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obţine succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate şi apreciate de public.
În casa domnului Stahlbaum domneşte atmosfera de sărbătoare a Crăciunului. Părinţii fac ultimele retuşuri la pomul de iarnă, aşezând lângă el cadourile pentru copii. Se aprind beculeţele şi se deschide uşa. Clara şi Fritz, copiii domnului Stahlbaum, dau buzna în cameră. Le urmează verii şi verişoarele cu părinţii lor. Copiii se aşază în rând şi încep un marş voios. După dansul adulţilor vine şi unchiul Drosselmayer. Acesta este aşteptat cu nerăbdare, căci de fiecare dată le aduce copiilor surprize neobişnuite.
La început copiii se bucură, apoi încep să se certe din cauza cadourilor. Fritz câştigă disputa, iar Clara izbucneşte în lacrimi. Pentru a o consola, unchiul Drosselmayer îi dă fetei un "Spărgător de nuci", costumat în uniformă militară. Fritz îl azvârle râzând şi îl strică, în timp ce Clara este consolata. Pentru că între timp s-a făcut târziu, mama îi trimite pe copii la culcare. Musafirii se retrag. Clara îşi ia rămas bun de la Spărgătorul "bolnav" şi se duce la culcare. După puţin timp, Clara se întoarce în camera festivă. Adoarme în fotoliu şi astfel evenimentele acestei seri de-abia încep.