Cristina Nimereală și Sebastian Dascălu au participat la Insula Iubirii sezonul 6 pentru a-și testa relația, dar la finalul emisiunii au decis să se despartă. El a înșelat-o cu ispita Oana Monea, iar partenera sa n-a putut să-l ierte.
Cristina Nimereală, înșelată de iubit la Insula Iubirii
La acea vreme, Sebastian Dascălu era antreprenor și se ocupa de vânzări în domeniul imobiliar, dar își dorea să renunțe la acest job și să se facă influencer. Cristina Nimereală este medic stomatolog și încă de când a participat la emisiune în 2022 spunea că vrea să se perfecționeze.
„Încă de la primele clipulețe arătate, Sebastian a încălcat ce am discutat noi. Cu fiecare filmuleț pe care îl vedeam, vedeam că apropierea dintre el și Oana este tot mai mare”, a spus concurenta în interviul de după finalizarea sezonului 6.„Am tras foarte mult de relație. Ne-a ieșit, dar cu multă suferință”, spunea Cristina atunci. „Ne-am iubit în felul nostru”, a completat-o Sebi. „A fost o iubire sub o altă formă”, spunea Cristina. „Eu nu cred că m-am mințit”, a mai mărturisit Sebi.
Cristina Nimereală este de nerecunoscut
La finalul emisiunii, Cristina s-a despărțit de cel cu care a venit în Thailanda, chiar dacă nu i-a fost ușor. În prezent, ea este în continuare medic stomatolog, dar și-a schimbat aspectul fizic. Aceasta s-a vopsit șatenă după Insula Iubirii și și-a lăsat părul lung. Fosta concurentă postează des pe rețelele de socializare imagini din vacanță, dar și cu ținutele sale.
Nu și-a găsit marea iubire
În prezent, Cristina nu este într-o relație, dar petrece timp de calitate alături de colegii de muncă și de prietenele ei. În urmă cu puțin timp, aceasta a a postat mai multe Insta Stories de la o ieșire în club cu colegele ei de serviciu. De curând, ea a fost în vacanță în Matera și a postat mai multe fotografii de-acolo.