O femeie din Curtea de Argeș, care a omorât un pieton și a plecat indiferentă acasă a fost reținută

O femeie din Curtea de Argeș, care a omorât un pieton și a plecat indiferentă acasă a fost reținută

 O femeie din municipiul Curtea de Argeş a fost reţinută de poliţişti, luni seară, fiind cercetată pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, accidentul rutier în care a fost implicată şoferiţa s-a produs în noaptea de duminică spre luni.

"Poliţiştii (...) au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Tarniţa din Curtea de Argeş, a fost găsită o femeie de 27 de ani, în stare de inconştienţă, posibil victimă a unui accident rutier. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi de ambulanţă, însă, din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor medicale, femeia a decedat", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri a fost identificată o femeie în vârstă de 41 de ani, din Curtea de Argeş, ca autoare a accidentului rutier.

Suspecta a fost reţinută pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de marţi, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, scrie Agerpres.