Polițiștii moldoveni nu vor mai putea să afișeze în locuri publice fotografiile celor dați în urmărire generală.
O femeie a cărei fotografie a fost afișată pe un panou a persoanelor date în urmărire generală va primi despăgubiri de l-a stat de 4500 de euro. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova pentru că fotografia persoanei dată în căutare a fost afișată, fără acordul acesteia, într-un loc public.
„Curtea consideră că este oportun să reitereze că, în conformitate cu jurisprudența sa noțiunea de viață privată include aspectele legate de dreptul unei persoane la imaginea sa si că publicarea unei fotografii, fără acordul proprietarului acesteia, chiar dacă acest act este lipsit de vreun scop specific, constituie o ingerință în temeiul art. 8 din Convenție” , se menționeayă în deciyia CEDO.
Cazierul judiciar al persoanei ține de domeniul vieții private
Magistrații Curții Europene au mai argumentat că Informațiile precum cazierul judiciar al unei persoane, atunci când sunt colectate si stocate în mod sistematic într-un dosar deținut de agenții statului, intră în domeniul de aplicare al „vieții private” în sensul art. 8 și 1 din Convenție.
„În speță, fotografia reclamantei a fost postată în incinta publică a cel puțin unei secții de poliție, cu intenția de a o face usor accesibilă publicului si de a identifica reclamantul ca fiind căutată în legătură cu un dosar penal”, se arată în decizie.
„Curtea reține că, potrivit legislației moldovenesti, decizia de includere a unei persoane pe lista persoanelor căutate implică prelucrarea datelor cu caracter personal în sistemul național integrat automatizat de evidență a infracțiunilor, a cauzelor penale si a infractorilor, a avut un impact asupra caracterului penal al persoanei, polițistii de la frontieră fiind autorizați să aresteze persoana în cauză. Avînd în vedere cele de mai sus Curtea constată că art.8 din Convenție este aplicabil în prezenta cauză”, a explicat avocatul raclamanetei, Roman Zadoinov.
Panourile cu fotografiile celor dați în urmărire generală nu vor mai putea fi afișate în secțiile de poliție
Pe lângă faptul că Guvernul de la Chișinău a fost obligat să-i achite femeii prejudiciul moral, va trebui să ia măsuri pentru ca să nu încalce dreptul la viață privată a persoanelor date în urmărire generală.