O femeie din Buzău s-a luptat cu un urs, care se plimba prin grădină. A ajutat-o câinele său, „Ursulică”

Urs. Sursa foto: Arhiva EVZ

O femeie din comuna buzoiană Mânzălești a riscat totul pentru a-și proteja animalele de un urs ce i-a intrat în grădină. În loc să se ascundă, femeia și câinele său au reușit să-l sperie pe animal.

Întreaga scenă a fost filmată chiar de femeie cu telefonul mobil, iar aceasta a declarat ulterior că nu s-a gândit o secundă că își pune viața în pericol și mai importante în acel moment au fost caprele amenințate de urs.

Femeia a reușit să alunge ursul din grădină

Întâmplarea a avut loc zilele trecute când, în jur de ora 5 după-masa, femeia, pe numele său Genica Șenchiu, s-a trezit cu ursul foarte aproape de casă. Animalul reușise să pătrundă în grădina ei printr-o gaură pe care o făcuse în gardul metalic și încerca să captureze caprele care pășteau acolo.

Cu toate că era conștientă de dimensiunile impresionante ale sălbăticiunii, de câteva sute de kilograme, Genica Șenchiu a hotărât să alunge ursul, strigând către el. Înainte de a se apropia de animal, femeia l-a eliberat pe Ursulică din lanț, iar câinele și-a asumat imediat rolul de paznic al gospodăriei. Întregul incident a fost filmat cu telefonul mobil chiar de către ea.

Dorința de a-și proteja animalele domestice din grădină a fost mai puternică decât instinctul de conservare, a mărturisit femeia care locuiește singură în casa din Plavățu, deoarece soțul său este plecat la muncă în Italia. Informată din presă despre faptul că urșii vin tot mai prezenți în localități, în căutarea hranei și cu scopul de a vâna animalele din gospodăriile oamenilor, femeia nu a mai stat pe gânduri.

Femeia din Buzău a relatat că ursul era de o statură imensă, cântărind peste 400 de kilograme. A observat cu groază cum caprele se apropiau într-o fugă disperată, iar în urma lor, în viteză, venea ursul. Instinctul a făcut-o să dezlege câinele din lanț și să se îndrepte spre animal, strigându-i cu hotărâre.

Aceasta a mai povestit că ursul făcea câțiva pași înainte, apoi unul înapoi și se ridica și pe două picioare, dar în cele din urmă a cedat în fața determinării câinelui.

Pe pagina sa de Facebook, acolo unde a postat imaginile cu ursul, femeia a primit atât laude pentru curajul său de a alunga animalul periculos, cât și mustrări pentru că și-a expus viața într-un pericol iminent.