O femeie descurcăreaţă: îşi vinde scrisorile de dragoste primite de la un VIP pentru a scăpa de datorii
- Roxana Roseti
- 12 noiembrie 2012, 14:26
Mai multe scrisori de dragoste ale lui Mick Jagger, solistul formaţiei The Rolling Stones, către cântăreaţa americană Marsha Hunt vor fi scoase la licitaţie pe 12 decembrie, la Londra, de casa Sotheby's, după cum informează Reuters.
Scrisorile, în care Jagger vorbeşte despre poezie, dar şi despre viaţa personală, sunt scoase la licitaţie chiar de cântăreaţă, aceasta declarând pentru publicaţia britanică The Guardian că nu are cu ce să-şi plătească facturile. "Sunt falită", a spus artista, care locuieşte în Franţa. Relaţii cu femei celebre
Cele zece scrisori au fost redactate în iulie şi august 1969 şi sunt evaluate de specialişti la o sumă cuprinsă între 111.000 şi 160.000 de dolari. Hunt este mama primului copil al lui Jagger, Karis, născută în 1970. Relaţia lui Jagger cu artista afro-americană a fost ţinută secretă până în 1972. De altfel, Hunt spune că ea a fost sursa de inspiraţie pentru piesa "Brown Sugar", a trupei The Rolling Stones, pe care Jagger a compus-o în Australia.
Jagger a fost căsătorit de două ori şi a avut numeroase relaţii cu femei celebre, printre care Marianne Faithfull, Carla Bruni, Sophie Dahl şi Angelina Jolie. El are şapte copii, cu patru femei diferite.