O femeie de 82 de ani a murit în timp ce gătea, după ce hainele i-au luat foc

O femeie de 82 de ani a avut parte de un sfârșit tragic după ce, din neatenție, hainele i-au luat foc în timp ce gătea. 

O femeie de 82 de ani din localitatea Livezile, Alba, și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic. În timp de gătea, din neatenție la câteva detalii, hainele femeii au luat foc. Acestea erau fabricate din material sintetic, ceea ce a încurajat arderea. 

Femeia locuia în Alba, într-o locuință în care mai stăteau și cei doi băieți ai săi. Aceștia nu erau acasă la momentul tragediei. Singură fiind, vârstnica și-a propus să gătească, însă din cauza neatenției de câteva clipe, care însă au costat-o viața, hainele i-au luat foc, iar procesul a durat cât o clipeală din ochi fiindcă din cauza materialului din care hainele erau fabricate, arderea a fost încurajată. 

Potrivit declarațiilor oferite presei, în special de către vecinii vârstnicei femei, aceasta a ieșit din casa în care locuia, în curte. Acolo, însă, s-a prăbușit și a trecut din viață. Unul dintre copiii săi a găsit-o în locul din curte unde femeia a decedat.

Luminița Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba, a spus că femeia a fost găsită de fiul său, în jurul amiezii. ”Fiul femeii a găsit-o decedată, în jurul amiezii, când a ajuns acasă. I-ar fi luat foc hainele în timp ce gătea”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Alba. 

Ce susține soțul decedatei

O vecină a povestit jurnaliștilor că femeia s-a pregătit să gătească, a mers în grădină după verdețuri, iar la momentul întoarcerii în bucătărie, hainele, din material sintetic, pe care le purta au luat foc. 

 ”A pus să facă mâncare, a mers în grădină să aducă pătrunjel, să bage în carne”, a spus una dintre vecinele femeii. 

Verișorul decedatei susține și el că tot din cauza focului a murit. ”I-au luat hainele foc de la aragaz, că nu a avut de la ce”, a spus bărbatul. 

Soțul decedatei susține că ”băiatul ei, ăla mai mic, când a venit acasă, a găsit-o jos, în curte, moartă. Când a venit băiatul din oraș a găsit-o acolo, a văzut că în casă nu e, a ieșit afară, era arsă, căzută așa și arsă toată, aragazul mergea. Hainele erau arse”, potrivit stirileprotv.ro.

Vârstnica probabil a ieșit din locuință pentru a evita un incendiu, însă s-a prăbușit în curtea caseio, fără să-și mai revină.