O echipă va fi exclusă din cauza problemelor legate de coronavirus. Controversă în sport

O echipă va fi exclusă din cauza problemelor legate de coronavirus. Controversă în sport

Stă să înceapă una dintre cele mai importante competiții sportive, dar au apărut controversele.

Excluderea unei echipe de la Turul ciclist al Franţei, ce va lua startul sâmbătă la Nisa, va fi pronunţată dacă doi membri ai săi, inclusiv din staff, vor fi testaţi pozitiv la Covid-19, a anunţat, astăzi, Christian Prudhomme, directorul competiției cunoscută și sub denumirea de „Marea Buclă”.

Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) propusese vineri ca o excludere să intervină doar dacă doi dintre cei opt ciclişti ai unei echipe sunt testați pozitiv cu coronavirus.

„Rămânem la două cazuri din 30 de persoane ale aceleiaşi echipe într-o perioadă de şapte zile”, a declarat Christian Prudhomme, adăugând că această decizie neplăcută a „fost luată de celula interministearială de criză”. Situația apărută pune din nou sub semnul îndoielii desfășurarea și oportunitatea organizării aceastei ediţii a celei mai mari curse cicliste din lume. Turul Franței a fost amânat deja cu două luni față de data programată inițial, din cauza pandemiei de coronavirus.

Turul Franţei va debut, sâmbătă, la Nisa sub strictă supraveghere. Publicul nu va fi lăsat să ia parte la star la start. De asemenea, pentru fani există și interdicţia de-a staţiona în trecătorile montane. În celelalte locuri unde vor avea acces, spectatorii vor fi obligați să poarte mască de protecție. De asemenea, presa trebui să păstreze distanţa, iar publicul nu va putea să facă selfie-uri şi să ceară autografe de la ciclişti.

Mai mult, toţi cei 176 de ciclşti ai celor 22 de echipe vor trebui să poarte mască în zonele de start şi de sosire. Acest anunţ survine după ce autorităţile sanitare din Franţa au anunţat vineri peste 7.000 de noi cazuri de infectare în 24 de ore.

Turul Franței este una dintre puținele competiții sportive importante care nu a fost anulată. Jocurile Olimpice de Vară și Campionatul European de Fotbal se vor desfășura anul viitor, din cauza pandemiei. De asemenea, nu au mai fost organizate celebrele turnee de tenis de la Roland Garros și Wimbledon.

Ne puteți urmări și pe Google News