Inimosul poet sârb, Adam Puslojic, lansează cartea „Eminescu – Patria vieții” astăzi, 1 septembrie, ora 18.00, în București, la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR)
MNLR îi va avea ca invitați pe: Adam Puslojić, Mircia Dumitrescu, Dușița Ristin, Dan Mircea Cipariu, toți prieteni ai marelui poet român, Nichita Stănescu. Moderatorul întâlnirii va fi Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române.
Adam Puslojic, Anastacia Stoiciu si Eugen Simion
Adam Puslojic, membru de onoare al Academiei Române, a fost un prieten intim al marelui Nichita Stănescu. „Mi-a spus de multe ori ce fericit ar fi dacă aș reuși să traduc poeziile lui Mihai Eminescu în limba sârbă. Era o dorință a lui specială, iar eu i-am îndeplinit-o. Acum mă simt mult mai bine”, a declarat Adam Puslojic.
Scriitorul și traducătorul Adam Puslojic s-a născut la 11 martie 1943, la Cobișnița, lângă Negotin, în Serbia. Urmează Școala generală și Liceul la Negotin, iar la Belgrad studiază și este licențiat al Facultății de Filologie, specializarea Literatură universală și teoria literaturii (1962-1967). Primele creații literare (poezie și traduceri) le publică în revista belgrădeană Vidici și în Razvitak din Zajekar, 1963-1964. Debutează editorial cu volumul „Postoji Zemlja” (Există pământul, 1967). Adam Puslojic a tradus mult din poeți români contemporani (Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Geo Bogza, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Ioan Flora, etc.) moderni (Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi, George Bacovia) și clasici (Mihai Eminescu) și a îngrijit ediții româno-sârbo- croate.
Poezia lui Adam Puslojic a fost tradusă în peste 20 de limbi străine, printre care italiană, suedeză, germană, rusă, engleză, bielorusă, slovenă, română (traduceri semnate de poeții Nichita Stănescu și Ioan Flora). A fost ales membru de onoare al Academiei Române, în 7 februarie 1995, și al Academiei de Știință, Literatură și Arte din Oradea, instituție ce reunește scriitori și oameni de știință din Europa. Este Cetățean de onoare al orașelor Ploiești (2001), Skopje (Macedonia, 2002), Călărași (2007), Tîrgu Cărbunești (2007), Ceaceak (Serbia, 2010) și Negotin (Serbia, 2012). Laureat al Premiului pentru Contribuția la Cultura Națională din Serbia. În prezent, Adam Puslojic este Președintele de onoare al Asociației de Creație și Prietenie „Frăția sârbo-română” din Belgrad, iar la Uniunea Scriitorilor din Serbia conduce sectorul de Relații Internaționale. Trăiește și scrie la Belgrad și în Valea Timocului, la țară. Cărți publicate în limba română: „Plâng, nu plâng” (1995); „Adaos” (1999); „Versuri din mers”(2003); „Trimitor la vise”(2005); „Tăcere lustruită”(2006); „Muritor, ce-i cu voi?”sau „Bunăvestirea de Ipotești”(2008); „Hai să vorbim”(2008); „Asimetria durerii”, trilogie (2009); „Mereor”(2012); „Exaltare din abis”(2016). Volum selectiv de poeme „Apa de băut”, tradus de Nichita Stănescu și Ioan Flora (2014).
Poetul sârb Adam Puslojic vine în fiecare an în România, la aniversarea lui Nichita Stănescu, pentru a se reculege la mormântul acestuia.
Anul acesta a participat, pe 31 martie, la 84 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu, la Galeria Romană, la un eveniment unic în peisajul cultural bucureștean al anului 2017: „Nichita Azi”, o evocare a extraordinarului poet român, chiar la aniversarea acestuia. În cadrul manifestării, Nichita Stănescu a fost elogiat de patru academicieni români: Eugen Simion, Adam Puslojic, Mircia Dumitrescu și Ion Caramitru. În paralel, a avut loc și vernisajul expoziției inedite de desen și gravură semnată Nichita Stănescu, Mircia Dumitrescu și Anastasia Stoiciu. La Galeria Romană, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Nichita a fost omagiat prin poezie, desen, gravură și prietenie. La eveniment a participat și Dora Stănescu, soția lui Nichita.