O doctoriţă A DESFIINŢAT UN SENATOR PSD pentru că S-A BĂGAT ÎN FAŢA PACIENŢILOR, după modelul Tăriceanu la permisele auto. LIMBAJ VULGAR + 18

Gestul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a ocolit coada de la Serviciul permise auto, a reapărut în memoria unei doctoriţe care a folosit un limbaj agresiv la adresa unui senator ce a vrut să evite aglomeraţia din spital.

Doctoriţa de la Urgenţa Spitalului Judeţean Argeş a a avut curajul să înfrunte un politician care nu dorea să aştepte la coadă care se formase înaintea lui.

Conform universulargesean.ro, un senator de Vâlcea a ajuns cu mama sa la spital şi a sunat o cunoştinţă pentru a interveni la conducerea spitalului, sperând că va intra mai repede, înaintea altor oameni care poate erau într-o situaţie şi mai gravă. 

Din păcate pentru senatorul PSD de Vâlcea, doctoriţa de la Urgenţă nu a fost de acord cu ordinele venite de la conducere şi a folosit un limbaj vulgar la adresa senatorului: “Mă, fir-aţi ai dracului voi de nenorociţi, şi aici procedaţi ca politicienii, faceţi trafic de influenţă? Să nu vă prind că vreti să intraţi în faţă...!”. 

Când a văzut cum este întâmpinat, senatorul de Vâlcea şi-a luat mama şi a plecat către alte unităţi sanitare.