News Alert. Dorința lui Dăncilă s-a îndeplinit. Directorul CNAIR a renunțat la funcție
- Mihnea Talau
- 9 iulie 2019, 21:13
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a anunţat marți că a decis, în urma unei discuţii avute cu preşedintele Consiliului de Administraţie, să renunţe funcţie.
„Având în vedere importanţa dezvoltării infrastructurii rutiere pentru bunul mers al economiei româneşti şi faptul că pentru a reuşi să atingem cu succes acest obiectiv este nevoie de bună credinţă şi de colaborarea necondiţionată a tuturor factorilor de decizie din România precum şi în urma unei discuţii pe care am avut-o cu preşedintele Consiliului de Administraţie, Costin Mihalache, am decis să renunţ la funcţia de Director General al CNAIR S.A", afirmă Neaga într-un comunicat al companiei de drumuri.
Acesta a precizat că a reuşit să lanseze proiecte în valoare de aproape 4 miliarde de euro care vor asigura României în următorii ani dezvoltarea necesară unei economii europene.
„Bineînţeles că am să continui să fac toate eforturile pentru a sprijini în continuare proiectele importante de infrastructură, indiferent de poziţia socială sau de funcţia pe care o voi ocupa în viitor. Vă asigur că pe întreaga perioadă a mandatului meu am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a debloca proiectele de infrastructură sau pentru a le continua pe cele aflate deja în derulare, astfel încât românii să beneficieze de o infrastructură modernă aşa cum este normal să existe într-o ţară europeană. Sper ca si cei care vor prelua mandatul de Director General al CNAIR să înţeleagă responsabilitatea pe care o presupune această funcţie", precizează Narcis Neaga.
Premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat luni ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR, acuzând întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport.
„În urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR", se arată în comunicatul Guvernului din 8 iunie.
Marţi, în şedinţa de Guvern, prim-ministrul a solicitat din nou demiterea şefului CNAIR. Potrivit Vioricăi Dăncilă, conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a blocat în mod nejustificat evoluţia unor proiecte.
Narcis Neaga a preluat mandatul de director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în data de 12 mai 2018, după ce fostul şef al companiei de drumuri, Ştefan Ioniţă, a solicitat să revină pe funcţia de director al Direcţiei Tehnice şi Calitate, scrie Agerpres.
Narcis Neaga a mai ocupat poziţia de director general al CNADNR în perioada 2012 - 2015.