Raluca Moianu se afla pe autostrada din Grecia în momentul furtunii catastrofale din noaptea de miercuri spre joi (11 iulie). Vedeta, dar și alți români aflați în vacanță în Grecia, au surprins imagini apocaliptice pe care le-au postat pe conturile de socializare.
În timpul manifestărilor extreme ale vremii, din Grecia, Raluca Moainu a asistat la o scenă în care copacii s-au prăbușit chiar în fața ei. Ea a făcut câteva poze și le-a postat pe conturile sociale, potrivit b1.ro
Prezentatoarea Antena Stars, Maria Simion, designerul Romanița Iovan și vedeta tv Raluca Moianu se află în Grecia, unde își doreau să aibă parte de o vacanță așa cum visau. Au avut parte însă de un coșmar și toate acestea din cauza vremii.
„Eu am făcut această poză. Furtuna ne-a prins pe autostradă, în Sithonia. Nu am văzut în viață mea așa ceva și sper să nu mai am vreodată parte. Drumurile au fost blocate de copaci căzuți și intervențiile pompierilor au durat multe ore. Promit ca data viitoare când plec să mă uit cu atenție la avertizările meteo. Acum e senin și sper să rămână așa”, a spus Raluca Moianu pe conturile sociale.