O colonie de șopârle Gecko descoperită în mijlocul Bucureștiului
- Adrian Dumitru
- 28 august 2019, 00:29
Prima oară prezența acestei specii de șopârle în București – răspândite în Turcia, Grecia, Bulgaria și Ucraina – a fost semnalată în vara anului trecut în zona Moșilor, dar nu a fost confirmată.
Iată că, informează Hotnews, săptămâna trecută o întreagă colonie a fost descoperită în cartierul Sălăjan de un locuitor din zonă, împreună cu un herpetolog.
Cei doi au numărat nu mai puțin de 30 de exemplare pe câțiva zeci de metri liniari de zid, printre care și șopârle tinere, semn că este o populație reproducătoare stabilită de ani de zile, fapt confirmat de multe persoane care locuiesc sau lucrează în zonă.
Gecko este o șopârlă nocturnă mică, de până în 10 cm, ușor de identificat datorită ochilor de dimensiuni mari și a tuberculilor prezenți pe spate și coadă. Cel mai probabil șopârlele au „emigrat” la noi în țară prin răsadurile bulgărești aduse de la vecinii din sudul Dunării.