O celebră jucătoare de tenis a fost amendată și reținută. Ce a facut în plină pandemie de Covid-19
- Andrei Sebastian
- 28 aprilie 2020, 10:53
Jucătoarea belgiană de tenis Kirsten Flipkens, pasionată de ciclism, a fost reţinută și amendată cu suma de 250 de euro, informează cotidianul La Derniere Heure, citat de EFE. Aceasta a fost prinsă de poliție care a taxat-o pentru încălcarea măsurilor de izolare impuse în această perioadă din cauza Covid-19.
Jucătoarea belgiană de tenis Kirsten Flipkens a fost reţinută pentru trecerea frontierei cu Olanda, motiv pentru care polițiștii au taxat-o cu suma de 250 de euro. În replică, Kirsten Flipkens a explicat pe contul său de Twitter că a urmat un traseu aleatoriu de 130 km, pe care l-a marcat pe GPS, iar la un moment dat şi-a dat seama că a pătruns pe teritoriul Olandei.
"Am cerut GPS-ului meu un traseu aleatoriu de 130 km şi, la un moment dat, m-am trezit în Olanda. Nu era semnalizat în niciun fel pe traseul meu că am intrat în Olanda, însă când am descoperit acest lucru am ales imediat drumul cel mai scurt pentru a reintra în Belgia. Puţin mai târziu, poliţia a sosit şi am fost arestată ca un criminal, cu sirene, fără să am posibilitatea să le explic că nu am văzut că sunt în Olanda", a precizat sportiva.
Flipkens a criticat poliţia pentru un alt motiv. "Cincisprezece minute mai târziu, o cunoştinţă a trecut la rândul ei prin acea zonă şi nu a fost amendată la acelaşi post de frontieră, alegându-se doar cu un avertisment. De ce? OK, nu trebuia să intru în Olanda şi am comis o greşeală, însă poliţia putea să fie rezonabilă şi, mai ales, coerentă", a adăugat ea.
Jucătoarea a fost deranjată, însă, cel mai mult de o postare a poliţiei din Lommel pe pagina acesteia de Facebook, în care se precizează că traversarea frontierei dintre Belgia şi Olanda este autorizată în cazul vizitelor făcute partenerului sau partenerei.
"Serios? Deci, în loc să spun că am traversat frontiera fără să ştiu şi că am căutat imediat drumul de întoarcere cel mai scurt către Belgia, ar fi trebui să spun că am plecat în Olanda să-mi văd iubitul?", a comentat Kirsten Flipkens, semifinalistă la Wimbledon în 2013.