O casieriţă a băncii, posibil complice în jaful de la Cluj

O casieriţă a băncii, posibil complice în jaful de la Cluj

Ancheta care priveşte jaful de la Banca Transilvania din Cluj-Napoca bate pasul pe loc.

Poliţiştii care se ocupă de caz au demarat cercetările cu privire la complicitatea uneia dintre casieriţe cu unul dintre atacatori.

„Acum se lucrează la stabilirea cercului de apropiaţi ai acestei casieriţe, care, din câte se pare, are şi ceva probleme cu banii. Sperăm să putem afla cine anume sunt atacatorii“, a spus unul dintre ofiţerii care coordonează ancheta.

Versiunea unui posibil complice din interior a fost vehiculată duminică şi de ministrul de interne, Dan Nica. „Este inadmisibil ca o bancă să nu aibă un sistem de uşi care să permită accesul, plus că banii erau puşi la vedere, parcă era o tarabă“, a spus Nica.

Varianta unei înţelegeri este întărită şi de faptul că hoţii au ştiut foarte bine locul şi de aceea au putut acţiona foarte repede. După ce l-au imobilizat pe paznic, unul dintre hoţi a spart cu o lovitură de picior uşa din rumeguşpresat de la intrarea în zona unde se aflau casieriţele şi ghişeele băncii. Urma loviturii putea fi văzută şi ieri pe această uşă care conduce spre casierie.

Potrivit unor surse judiciare, un alt amănunt interesant este faptul că o mare parte din banii furaţi se aflau pe mesele de lucru ale casierelor, iar o alta în sertar. „De banii din sertar, hoţii nu aveau de unde să ştie. Până acum, ipoteza noastră de lucru este că cei doi nu sunt profesionişti şi că au acţionat foarte repede şi din cauza unor deficienţe legate de paza şi manevrarea banilor. Oricine putea să spargă uşa aia de la ghişee şi să fure banii de pe masă“, a spus acelaşi poliţist care se ocupă de caz.

Tot el ne-a declarat că, dacă hoţii ar fi acţionat cu câteva minute mai devreme, suma pe care ar fi reuşit să o fure era de câteva ori mai mare. „Am stabilit că înainte de atac cu câteva minute s-a realimentat bancomatul de la intrare, iar banii care urmau să fie folosiţi au fost lăsaţi o vreme pe o masă, până când funcţionarii au deschis aparatul“, a precizat poliţistul.

Ne puteți urmări și pe Google News