O carte care îi scoate din minți pe putiniștii de la Realitatea TV

Sursa: EVZ

„Noi suntem statul!” este ultima apariție editorială a Editurii Evenimentul și Capital. Ea reunește cele peste 40 de articole apărute în cursul lui 2017, în cotidianul „Evenimentul zilei”. Ceea ce vă pot asigura, este că gruparea lor unitară, într-o carte, oferă o cu totul altă înțelegere asupra unei construcții para-statale, care și-a făcut copios de cap în România, coagulată în jurul conducerii SRI de atunci, în principal a șefului operativ, generalul Florian Coldea.

Dezvăluirile lui Dan Andronic, unul dintre autorii acestui serial, au zguduit decisiv temeliile Statului Paralel, o structură de putere în afara oricărei reguli specifice statului așezat pe temelii democratice. A făcut-o, așa cum a și precizat public, „pentru că a simțit că are o responsabilitate, nu numai a celui care știa sau intuia anumite lucruri în neregulă, ci și a celui ce participase, uneori fără să priceapă exact, la consolidarea acelei stări de fapt”. Altfel spus, dezvăluirile le-a făcut în calitate de „insider”, unul care a văzut totul cu ochii martorului provenit din interior, cel care a trăit direct, nu din auzite, și care nu prea poate fi contrazis. Nici nu a fost! Nimic din cele dezvăluite în serialul EvZ, în cele peste 40 de episoade, astăzi reunite într-o carte, nu a fost contestat prin vreun drept la replică, ci confirmate rând pe rând, de alte surse aflate în perfectă cunoștință de cauză.

În articolele care compun cartea apărută, este vorba despre complicitatea la dezastru a multor figuri notorii aflate în sfera puterii din perioada în care Statul Paralel deținea veritabila putere în România. O putere impusă manu militari de brațul său înarmat cu cătușe și mandate de arestare, DNA-ul comandat de Laura Codruța Kovesi. Nu a existat ca un personaj de oarecare importanță politică, financiară și mediatică, aflat în calea Grupării de Criminalitate Organizată „Coldea-Kovesi”, să nu fie arestat la ore de maximă audiență mediatică. Era suficient cel mai mic semn de nesupunere, sau chiar doar părea că nu manifesta destul entuziasm și nu prezenta suficientă încredere. Unele victime, nu puține, au fost arestate doar ca să servească drept exemplu, pentru ca soarta lor să-i înfricoșeze pe cei susceptibili că ar mișca în frontul Statului Paralel.

Ei bine, o parte a acestor figuri devoalate în serialul „Noi suntem statul!”, vor să vină iarăși la butoane, la robinetele cu bani, la pârghiile puterii discreționare. Nu realizează faptul că realitățile anului 2024 vor fi cu totul altele, dar asta mă interesează mai puțin, pentru că este absurd să aștepți de la cineva mai mult decât poate, mai mult decât știe, mai mult decât are în reflex. Având intenția de a accede din nou la putere, adică la bani și la o relativă siguranță a impunității, dezvăluirile din serial îi scot din minți. Pe cine? Pe cei mai mulți dintre pretendenți, aceia care cred că Gruparea „Păcuraru-Gușă” le poate asigura un viitor, întrucât în carte apar prezentați în fundul gol, așa cum se înfățișau ei în fața generalului Coldea. Bineînțeles, că au tot interesul ca spusele din serialul „Noi suntem statul!” să fie discreditate. Adică, nu Dan Andronic a fost un factor determinant în demascarea mecanismului diabolic pus la cale de fostul șef operativ al SRI, ci i-a făcut jocurile. Altfel spus, pe această abordare patologică, Dan Andronic i-a făcut pulbere, piesă cu piesă, combinația infracțională, fiind înțeles cu el să-l facă pulbere. Să recunoaștem, trebuie consumată mult alcool, ca să crezi că o asemenea ipoteză poate fi demnă de a fi luată în seamă. Pe de altă parte, cei care speră în revenirea la putere pe Schema „Păcuraru-Gușă” scapă din vedere că implicit acceptă să intre într-o combinație eminamente putinistă. Dar iarăși, nu asta mă preocupă, cu cine se însoțesc la trecutul punții către visul unor noi privilegii.

De data asta, diferit față de ceea ce apare în carte (care poate fi comandată AICI), stindardul lor nu mai este al SRI-ului lui Coldea, ci cel al Rusiei lui Putin.

 

Urmăriți varianta video, AICI.