Noaptea Institutelor Culturale începe la prânz și ține până spre dimineață. Muzică, filme, teatru, ateliere, gastronomie
Bucureștenii au astăzi ocazia să cunoască, la propunerea a 15 instituţii culturale, cele mai importante culturi ale Europei. Sub egida EUNIC, se organizează cea de-a zecea ediţie a Nopţii Institutelor Culturale.
În anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea scriitorilor William Shakespeare şi Miguel de Cervantes, programul include un spectacol de teatru după sonetele lui Shakespeare, proiecţii, lecturi şi o dezbatere dedicate marelui dramaturg britanic, o expoziţie de benzi desenate şi de ilustraţie pornind de la o piesă scrisă de Cervantes, precum şi un spectacol-lectură bazat pe fragmente din „entremeses” ale îndrăgitului scriitor spaniol.
Cu un program de recitaluri, concert în limbile minorităţilor din regiunea poloneză Podlasie, muzică grecească, muzică franţuzească interpretată în vârful unei rochii uriaşe, jazz, jam session live, festă portuguesa, silent disco şi post-techno party, cea de-a zecea ediţie a Nopţii Institutelor Culturale oferă o călătorie muzicală pentru toate gusturile.
Vizionări
Noaptea de 24 iunie aduce şi numeroase proiecte expoziţionale, dar și multe filme. Vor putea fi vizionate: „Mediterranea” de Jonas Carpignano, „Romanian Short Waves 9”, scurtmetraje româneşti prezente la Cannes 2016; „Short from Spain”, „Sissi I de Ernst Marishka”, cu Romy Schneider, „La Passante du Sans-Souci” de Jacques Rouffio etc.
Cursurile vor fi de limbi străine, jocurile şi dezbaterile interculturale pe tema diversităţii sau a stereotipurilor, spectacolele de teatru şi atelierele pentru copii şi adulţi. Plus surprize culinare.
Unde se desfășoară
Programul se va desfăşura în intervalul orar 12:00- 02:30 în 12 spaţii culturale din Capitală: ARCUB - Hanul Gabroveni, British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre”, Green Hours, Goethe-Institut, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură şi Spaţiul Public European, care vor găzdui peste 50 de evenimente propuse de cele 15 instituţii culturale. Accesul publicului este liber.