Brașovul se laudă cu un loc deosebit, desprins parcă din Rai. Turiști din toată Europa vin să viziteze poienița impresionantă, care te cucerește cu delicatețea și mirosul îmbietor al plantelor care se găsesc aici. Pădurarii păzesc cu sfințenie frumusețile naturii.
Dumbrava Vadului este un loc desprins parcă dintr-un basm. Aflată la 65 de kilometri de Brașov, spre Făgăraș, zona atrage turiști din toată lumea datorită celei mai mari poienițe de narcise din Europa. Frumusețea locului fascinează, iar pădurarii sunt atenți ca delicatele plante să nu fie rupte.
Din păcate, frumusețea naturii nu poate fi admirată decât câteva săptămâni pe an. Primăvara, locul se transformă într-o „Dumbravă Minunată”, ca cea a Lizucăi. Covoarele mari de narcise se întind la umbra stejarilor și a mestecenilor.
Dumbrava Vadului, locul unde se află Poiana Narciselor, este arie protejată prin lege încă din anul 2000. Tărâmul florilor se întinde pe aproximativ 400 de hectare, iar atunci când sunt înflorite, încântă turiștii nu doar cu frumusețea lor, ci și cu mireasma îmbietoare pe care o răspândesc în aer.
Fiind o zonă protejată, pădurarii sunt cei care se asigură că turiștii admiră narcisele de la distanță și nu iau „suveniruri” acasă. Frumusețea din Poiana Narciselor poate fi admirată până la finalul lunii iunie, iar intrarea în rezervație este gratuită.
În această poiană, an de an, pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, are loc Festivalul Narciselor.
Dumbrava Vadului, loc desprins parcă dintr-un colț de Rai
Turiștii nu sunt atrași doar de frumusețea narciselor. În Poiană există mai multe specii de faună și floră sălbatică precum coada-vulpii, buhai, bulbuc de munte, pușca-dracului, untul-vacii, gălinele, taulă sau stupiniță. Turiștii mai pot vedea orhideee albă, poroinic, sunătoare, brândușă de toamnă, margaretă sau ghiocei.
Printre copaci poți zări, cu puțin noroc, căprioare, mistreți, veverițe, vulpi sau iepure-de-câmp. Sunt și multe specii de păsări, reptile, broaște și insecte, unele dintre ele protejate de lege.
La capitolul păsări, în Dumbrava narciselor găsești corbi, porumbel gulerat, acvilă-țipătoare-mică, șorecar-încălțat, pupăză, mierlă, erete-vânăt, pitulice sau ciocârlan. Poți admira și o gamă variată de fluturi, care mai de care mai frumos colorat, care zboară nestingheriți printre narcise.
Legendele din jurul narciselor
Una dintre cele mai populare provine de la tânărul Narcis din Grecia. Băiatul s-a îndrăgostit de el însuși, așa că se apleacă deasupra unui lac pentru a-și putea admira reflexia. A lunecat și a căzut în apă, unde și-a găsit și sfârșitul. Legenda spune că în locul unde el a stat pe mal, au răsărit narcise.
Grecii mai au o altă legendă legate de aceste flori. Se spune că zeul Hades nu putea să își părăsească niciodată regatul și ar fi creat narcisa cu intenția ca parfum ei puternic să o atragă pe Persefona spre infern.
O altă legendă ne aduce mai aproape de credință. Se spune că primele narcise au înflorit în n Grădina Ghesemani, la învierea lui Iisus. De aceea, ele simbolizează în Europa renașterea și învierea, potrivit libertatea.ro.