O broască mai grea decât mulți dintre nou născuții umani a fost descoperită în Australia de către pădurarii care patrulau în zonă. Vorbim despre un amfibian de trestie de zahăr care a fost zărit de către rangerii din Parcul Național Conway din statul Australian Queensland și care în momentul în care a fost pusă pe cântar a zdruncinat recordul mondial.
Practic broasca a înclinat cântarul până la 2,7 kilograme, în contextul în care, potrivit Guinness World Record, broasca de trestie de zahăr, adică specia din care face parte parte, cântărește în medie cam 450 de grame adica de aproape 5 ori mai puțin decât specimenul găsit. Actuala deţinătoare a recordului la capitolul cea mai grea broască din toate timpurile este un alt amfibian descoperit în Suedia în 1991, care cântărea 2,65 kg.
O broască râioasă a intrat direct în Cartea Recordurilor
Cea care a făcut descoperirea este Kylee Gray, șefa echipei de rangeri care patrula în zonă. Ea a povestit presei că au găsit specimenul gigant atunci când un şarpe care traversa drumul i-a forţat să oprească vehiculul. Atunci pădurarii au oprit și când au coborât și s-au uitat în jos au văzut broasca gigant, care în principiu era doar un amfibian de trestie de zahăr. Drept urmare au prins-o și au cântărit-o. “M-am întins şi am apucat broasca de trestie de zahăr şi nu mi-a venit să cred cât de mare şi de grea era”, a explicat ea într-o declaraţie postată vineri de Departamentul pentru Mediu din Queensland.
Broasca a fost eutanasiată, aşa cum este practica standard în Australia pentru dăunători, potrivit BBC. Se crede că broasca, supranumită „toadzilla” – un joc de cuvinte între „toad” (broască) şi „Godzilla” – era o femelă, Queensland Museum fiind interesat să păstreze specimenul pentru a-l studia. Specia nu este endemică în Australia, ci a fost introdusă în 1935 pentru a ţine sub control gândacul trestiei de zahăr (Dermolepida albohirtum) în câmpurile cultivate cu această plantă din nordul Queensland.